Solidariatea, cel dintâi antidot. Preoții năsăudeni donează bani pentru spitalul orășenesc

de | mart. 21, 2020

Preoții din cadrul Protopopiatului Ortodox Năsăud sunt alături de medicii Spitalului Orășănesc  „George Trifon”. În contextul amenințării pandemiei de coronavirus, clericii au donat în aceste zile 15.000 de lei. Potrivit părintelui protopop Ioan Dambu, solidaritatea este cel dintâi antidot.

„Am inițiat un sprijin financiar din partea preoților, nu a parohiilor, pentru spitalul din Năsăud, să cumpere materialele necesare pentru a se feri de coronavirus. Știm că acest spital nu are fonduri și atunci am hotărât că noi, preoții, suntem cei dintâi chemați să ajutăm în acest sens cu ce putem. Dacă va fi nevoie, vom ajuta și altădată și cu alte sume, rugând și pe credincioși să ne urmeze exemplul. Sperăm în ajutorul lui Dumnezeu și în bunăvoința noastră în aceste momente, când solidaritatea umană este cel dintâi antidot și medicament”, a precizat pentru radio Renașterea părintele protopop.

„Donația se îndreaptă spre cele mai stringente nevoi ale comunității năsăudene, aceasta însemnând toată valea Someșului Mare și văile confluente, un bazin de comuniune spirituală și tradițional românească. Năsăudul a fost capitala regimentului II de graniță, iar locuitorii Țării Năsăudului au conservat, în mentalul colectiv, moștenirea acestei tradiții militare. De aceea e necesară unitatea întregii comunități în fața acestei amenințări fără precedent, iar preoții din Protopopiatul Năsăud doresc să fie statornici în respectarea valorilor strămoșilor lor”, se arată în informarea transmisă presei.

Spitalul Orășănesc „George Trifon” din Năsăud deservește aprospe 50 de unități administrativ teritoriale și reprezintă primul bastion de luptă în fața amenințării pandemiei de coronavirus. Preoții comunităților năsăudene doresc să fie alături de această structură medicală și să o sprijine atât prin contribuții materiale, cât și prin suportul spiritual, atât de necesar în momente dificile.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

2024 va fi Anul Avram Iancu

2024 va fi Anul Avram Iancu

Anul 2024 marchează 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu, erou național ce a avut un rol important în Revoluția de la 1848 din Transilvania. Senatul şi Camera Deputaţilor au votat un proiect de lege potrivit căruia anul 2024 se va numi „Anul Avram Iancu”. Legea a...

Asociația „Un dar mic pentru o bucurie Mare” Beclean

Asociația „Un dar mic pentru o bucurie Mare” Beclean

Asociația „Un Dar mic pentru o bucurie Mare”, de la Beclean, cu sprijinul Parohiei Ortodoxe Beclean III – „Sf. Cuv. Parascheva”, organizează activități și diferite acțiuni pentru copiii de la căsuțe de tip familial, din familii nevoiașe, pentru copiii...

Consiliul Județean Cluj construiește Spitalul Pediatric Monobloc

Consiliul Județean Cluj construiește Spitalul Pediatric Monobloc

Consiliul Județean Cluj a publicat în SEAP anunțul referitor la achiziționarea lucrărilor de construire a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii, o structură nouă, în sistem monobloc. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Cea mai modernă unitate...