Solidaritate cu familia Bodnariu

de | ian. 14, 2016

Patriarhia Română a luat act cu îngrijorare de situaţia critică în care se află familia Bodnariu din Norvegia din cauza separării forțate a celor cinci copii de părinții lor, în urma deciziei autorităților locale norvegiene.

Considerăm că, independent de motivele legale invocate de autorităţi, rolul părinţilor, respectiv al familiei, trebuie să rămână prioritar în creşterea şi educarea copiilor, fapt care nu exclude cooperarea cu statul. Din această perspectivă, Biserica susţine permanent familia ca fiind cadrul natural pentru nașterea, creșterea şi educarea copiilor în spiritul valorilor fundamentale pentru cultura şi civilizaţia europeană de sorginte creştină.

Ne exprimăm speranţa că printr-o analiză obiectivă a cazului familiei Bodnariu de către factorii responsabili din Norvegia se va ajunge la reintegrarea firească a celor cinci copii în familia în care s-au născut şi au crescut.

BIROUL DE PRESA AL PATRIARHIEI ROMANE

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Bisericii „Sfânta Varvara” din Salina Ocna Dej

Hramul Bisericii „Sfânta Varvara” din Salina Ocna Dej

În ziua de cinstire a Sfintei Mari Mucenițe Varvara, luni, 4 decembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la biserica din subteranul Salinei Ocna Dej, cu...