Solidaritate cu familia Bodnariu

de | ian. 14, 2016

Patriarhia Română a luat act cu îngrijorare de situaţia critică în care se află familia Bodnariu din Norvegia din cauza separării forțate a celor cinci copii de părinții lor, în urma deciziei autorităților locale norvegiene.

Considerăm că, independent de motivele legale invocate de autorităţi, rolul părinţilor, respectiv al familiei, trebuie să rămână prioritar în creşterea şi educarea copiilor, fapt care nu exclude cooperarea cu statul. Din această perspectivă, Biserica susţine permanent familia ca fiind cadrul natural pentru nașterea, creșterea şi educarea copiilor în spiritul valorilor fundamentale pentru cultura şi civilizaţia europeană de sorginte creştină.

Ne exprimăm speranţa că printr-o analiză obiectivă a cazului familiei Bodnariu de către factorii responsabili din Norvegia se va ajunge la reintegrarea firească a celor cinci copii în familia în care s-au născut şi au crescut.

BIROUL DE PRESA AL PATRIARHIEI ROMANE

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Întâlnire cu dl. Ion Costin Manoliu

Întâlnire cu dl. Ion Costin Manoliu

Luni seara, după slujba sfântului Maslu, de la ora 20:00 în sala C4 a Cantinei Studenţilor din Campusul Haşdeu (lângă Biserica Studenţilor) tinerii din A.S.C.O.R. Cluj continuă întâlnirile de seamă cu oameni de cultură. De data aceasta îl vor avea invitat pe dl. Ion...

Târg de Crăciun la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj

Târg de Crăciun la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj

La inițiativa Consiliului Elevilor Seminarului Teologic Ortodox, joi, 15 decembrie 2016, a avut loc a IV-a ediție a Târgului de Crăciun. Elevii claselor V-XII, coordonați de diriginții lor, au confecționat obiecte decorative pentru Crăciun și au făcut turtă dulce,...

Seară duhovnicească cu Arhim. Nicodim Petre

Seară duhovnicească cu Arhim. Nicodim Petre

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din Cluj a organizat cea de-a şasea seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului. Cei care au participat joi seara la slujba Vecerniei în Catedrala Mitropolitanăau putut asculta cuvântul duhovnicesc al Arhim. Nicodim Petre...