Solidaritate cu familia Bodnariu

de | ian. 14, 2016 | Actualitatea religioasă

Patriarhia Română a luat act cu îngrijorare de situaţia critică în care se află familia Bodnariu din Norvegia din cauza separării forțate a celor cinci copii de părinții lor, în urma deciziei autorităților locale norvegiene.

Considerăm că, independent de motivele legale invocate de autorităţi, rolul părinţilor, respectiv al familiei, trebuie să rămână prioritar în creşterea şi educarea copiilor, fapt care nu exclude cooperarea cu statul. Din această perspectivă, Biserica susţine permanent familia ca fiind cadrul natural pentru nașterea, creșterea şi educarea copiilor în spiritul valorilor fundamentale pentru cultura şi civilizaţia europeană de sorginte creştină.

Ne exprimăm speranţa că printr-o analiză obiectivă a cazului familiei Bodnariu de către factorii responsabili din Norvegia se va ajunge la reintegrarea firească a celor cinci copii în familia în care s-au născut şi au crescut.

BIROUL DE PRESA AL PATRIARHIEI ROMANE

 

Ultimele articole

Evanghelia zilei (Ioan 1, 1-17)

Evanghelia zilei (Ioan 1, 1-17)

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viața și viața era lumina oamenilor. Și lumina luminează în...

Glasul Bisericii răsună în cetatea Zalăului

Glasul Bisericii răsună în cetatea Zalăului

Episcopia Sălajului, în colaborare cu Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, organizează seria de conferințe „Glasul Bisericii în cetate”, prin care își propun să dezvolte un dialog între Biserică și laicatul ortodox din eparhie. Vor fi invitate pentru a...

Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva la Iași

Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva la Iași

Mii de credincioși veniți din toate colțurile țării, dar și ieșeni, au participat, astăzi, 14 octombrie 2015, la Sfânta Liturghie de Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași. De asemenea, au fost prezente oficialități naționale și locale, după cum ne-a...

Zi de sărbătoare la Parohia Recea Mică

Zi de sărbătoare la Parohia Recea Mică

La sărbătoarea Sfintei Cuvioase Maici Parascheva, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei Recea Mică, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohiei, ce are ca ocrotitori pe...