Solidaritate cu familia Bodnariu

de | ian. 14, 2016 | Actualitatea religioasă

Patriarhia Română a luat act cu îngrijorare de situaţia critică în care se află familia Bodnariu din Norvegia din cauza separării forțate a celor cinci copii de părinții lor, în urma deciziei autorităților locale norvegiene.

Considerăm că, independent de motivele legale invocate de autorităţi, rolul părinţilor, respectiv al familiei, trebuie să rămână prioritar în creşterea şi educarea copiilor, fapt care nu exclude cooperarea cu statul. Din această perspectivă, Biserica susţine permanent familia ca fiind cadrul natural pentru nașterea, creșterea şi educarea copiilor în spiritul valorilor fundamentale pentru cultura şi civilizaţia europeană de sorginte creştină.

Ne exprimăm speranţa că printr-o analiză obiectivă a cazului familiei Bodnariu de către factorii responsabili din Norvegia se va ajunge la reintegrarea firească a celor cinci copii în familia în care s-au născut şi au crescut.

BIROUL DE PRESA AL PATRIARHIEI ROMANE

 

Preasfinţitul Vasile Someșanul, la ceas aniversar

Preasfinţitul Vasile Someșanul, la ceas aniversar

Preasfințitul Vasile Someșanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului și Clujului împlinește astăzi 67 de ani. Cu prilejul zilei de naștere, întreg Centrul Eparhial în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, l-au felicitat și i-au urat păstorire...

Ziua tinerilor din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului

Ziua tinerilor din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului

Proclamată în urmă cu un an ca „Zi a tinerilor din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului”, sărbătoarea Sfântului Arhidiacon Ştefan a fost, anul acesta, o zi deosebită pentru tinerii ortodocşi maramureşeni şi sătmăreni, veniţi în număr foarte mare, în mijlocul cărora a...

Slujiri arhierești de Crăciun, în Regatul Danemarcei

Slujiri arhierești de Crăciun, în Regatul Danemarcei

Sâmbătă, 26 decembrie 2015 românii din capitala Danemarcei și-au cinstit ocrotitorul pe Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana. Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord a săvârșit Sfânta Liturghie de hram în parohia românească din Copenhaga, fiind...