Soprana Lucia Stănescu, pe drumul veșniciei

de | sept. 29, 2020 | Cultură

          Artistă lirică de faimă internaţională, soprană cu o voce splendidă și unică, Lucia Stănescu, originară  din localitatea Someşul Rece, judeţul Cluj, s-a stins din viaţă la vârsta de 94 de ani.

„Nu a fost doar solistă a Operei Române din Cluj-Napoca, ci a şi condus instituţia cu deplină dăruire între anii 1969-1974. A fost, este și va fi pentru totdeauna un nume aclamat pe cele mai înalte scene ale lumii”, a precizat Simona Dordea, consultantul de imagine al Operei Naționale Române din Cluj.

Trupul neînsuflețit va fi depus pentru priveghi în foaierul Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca joi, 1 octombrie 2020, între orele 18:00 – 20:00. Garda de doliu și o rugăciune pentru sufletul Sopranei Lucia Stănescu vor avea loc în foaierul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca vineri, 2 octombrie 2020, între orele 10:00 – 12:00. Slujba de înmormântare va avea loc vineri, 2 octombrie 2020, ora 13:00, la Capela Cimitirului Central din Cluj-Napoca.


Născută la 16 iunie 1926 în Someşul Rece, judeţul Cluj, aLucia Stănescu a urmat în paralel cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti şi cele de canto din cadrul Academiei Regale de Muzică, la clasa tenorului şi profesorului Constantin Stroescu. A participat la numeroase concursuri de canto, fiind răsplătită cu Premiul I la Concursul Tinerilor Solişti, Premiul I la Concursul Internaţional de Canto din Moscova, precum și la Festivalul Tineretului şi Studenţilor din Bucureşti.

A devenit solistă a Operei Române din Cluj-Napoca încă din anul IV de studenție, unde a debutat în rolul Cherubino din opera mozartiană Nunta lui Figaro, urmată de un amplu repertoriu operistic internațional, interpretat cu aceeași măiestrie admirabilă.

Apreciată pentru excepţionala sa artă interpretativă şi puritatea vocii, pentru activitatea sa artistică şi bogata experienţă, i-a fost încredinţată funcţia de Director al Operei Române din Cluj-Napoca, îndeplinită cu deplină dăruire timp de cinci ani (1969-1974), încununați de rezultate remarcabile, de numeroase premiere, un nivelul artistic ascensiv și un lung șir de turnee internaționale care au consolidat prestigiului instituției noastre în întreaga lume.

Lucia Stănescu a desfăşurat, totodată, şi o fructuoasă activitate pedagogică în cadrul Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, conturând în mod excepțional numeroși artiști consacrați ai noilor generații. Începând cu anul 1977, Lucia Stănescu s-a stabilit la Italia, unde şi-a continuat cariera artistică şi solistică, urmând ca, după un concert emoţionant de addio alle scene în 1981, să desfăşoare o carieră didactică timp de 15 ani la Conservatorul „Pietro Mascagni” din Livorno. Impresionanta sa carieră artistică a fost răsplătită cu nenumărate distincţii naționale și internaționale, demonstrându-i-se încă o dată o deosebită prețuire.

În anul 2012, la onorabila vârsta de 86 de ani, Lucia Stănescu şi-a lansat autobiografia intitulată A fost o viaţă sau un vis? – o mărturie a vieţii și a artei sale care impresionează și astăzi. Patru ani mai târziu, cu ocazia frumoasei aniversări a 90 de ani, soprana a revenit pe scena de debut pentru un emoționant spectacol dedicat și primirea unei distincții pentru întreaga sa carieră.

Ultimele articole

Mai multe din Cultură
Festival de teatru la Zalău, cu actori renumiți, în curtea unei case

Festival de teatru la Zalău, cu actori renumiți, în curtea unei case

Ediţia din acest an a festivalului de teatru în aer liber, initulat „Curtea artiştilor” va avea loc la Zalău, pe toată durata verii, în curtea casei unui pasionat al genului - tânărul actor Darius Prodan. Manifestarea culturală neconvenţională va debuta pe  1 iulie...

Educația patriotică în familie și scoală – temei al iubirii universale

Educația patriotică în familie și scoală – temei al iubirii universale

Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Tăuți, Protopopiatul Cluj I, a organizat vineri, 19 iunie 2020, seara culturală „Tihna de la Tăuți”, în cadrul căreia președintele Academiei Române, academicianul Ioan Aurel Pop, a conferențiat pe...