Spectacol Caritabil „Sunt român şi iubesc de Dragobete” ediţia a treia, la Mintiu Gherlii

de | feb. 26, 2019 | Activități parohiale, Uncategorized

Duminică 3 martie de la ora 15.30, Parohia Ortodoxă Mintiu Gherlii va fi gazda celei de-a treia ediții a spectacolului caritabil „Sunt român și iubesc de Dragobete”.                                     Evenimentul se va desfășura la Casa de cultură din localitate și este organizat de către Parohia Ortodoxă Mintiu Gherlii, alături de Școala Generală, Cercul Metodic al profesorilor de religie Gherla și Ansamblul folcloric „Mugurii Mintiului”.

Acest spectacol își propune, ca și în anii precedenți, promovarea valorilor tradiționale, a familiei creștine-leagăn de iubire și de jertfă, frumusețea valorilor morale, toate acestea împletite într-un fapt concret: ajutorarea semenului.

An de an, în urma acestui spectacol, prin ajutorul benevol al participanților, s-a adunat o sumă de bani ce era canalizată în sprijinul unor oameni afalți în încercare. Ediția de anul acesta are în atenție cazul colegului și neobositului misionar în rândul tinerilor Radu Copil, care trece printr-o nefericită încercare. De aceea alăturăm la rugăciunea noastră, gândul bun și fapta bună menită să sprijine familia prietenului nostru și să ușureze cheltuielile necesare tratamentului și recuperării acestuia.

În cadrul spectacolului vor evolua tineri artiști, elevii Școlii Generale din Mintiu Gherlii, coordonați de d-na director Elisabeta Farcaș alături de profesoara de religie Alexandrina Sântejudean. Ne  vom bucura și de frumosul joc popular prezentat de către Ansamblul nostru „Mugurii Mintiului”, coordonator Simion Berchi, invitatul special fiind părintele Sebastian Zăhan, de la Câmpia Turzii, binecunoscut în rândul tinerilor și nu numai, atât pentru preocupările sale misionare cât și pentru calitățile sale artistice.

Ne dorim ca spectacolul să fie o manifestare a frumosului, a bucuriei și a faptei milostive, desprinse din credința noastră  vie în Hristos Domnul.

Ultimele articole

Instalarea noului preot în Parohia Sâncraiu, Protopopiatul Huedin

Instalarea noului preot în Parohia Sâncraiu, Protopopiatul Huedin

În Duminica a 11-a după Rusalii, credincioșii din Parohia Sâncraiu și Filia Alunișu, Protopopiatul Huedin, și-au întâmpinat noul paroh, în persoana părintelui Rus Eusebiu. Evenimentul deosebit din viața parohiei a avut loc duminică, 1 septembrie 2019, în biserica...

Pelerinaj cu tradiție la Dej- a X-a ediție

Pelerinaj cu tradiție la Dej- a X-a ediție

A  X-a ediție a pelerinajului organizat de Parohia Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” Dej II, în Poiana de pe Dealul Bacăului din Municipiul Dej. În data de 1 septembrie 2019, începând cu ora 17.00, în Poiana de pe Dealul Bacăului din Municipiul Dej, credincioșii...

Târnosirea bisericii din Blidari

Târnosirea bisericii din Blidari

Duminică, 1 septembrie 2019, duminica a XI-a după Sfintele Rusalii şi începutul Anului Nou Bisericesc, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Slujba de Târnosire, a binecuvântat o troiţă din lemn de stejar, a săvârşit Sfânta şi...

Tabară la Valea Vadului  2019

Tabară la Valea Vadului  2019

Parohia Ortodoxă Câmpia Turzii nr.1 cu hramul Adormirea Maicii Domnului desfăşoară o bogată şi intensă activitate cu tinerii. Încă din  anul 2003  s-au organizat tabere duhovniceşti cu tinerii din parohie şi din oraş. Anul acesta, 2019, au  fost organizate două tabere...