Spectacol Caritabil „Sunt român şi iubesc de Dragobete” ediţia a treia, la Mintiu Gherlii

de | feb. 26, 2019

Duminică 3 martie de la ora 15.30, Parohia Ortodoxă Mintiu Gherlii va fi gazda celei de-a treia ediții a spectacolului caritabil „Sunt român și iubesc de Dragobete”.                                     Evenimentul se va desfășura la Casa de cultură din localitate și este organizat de către Parohia Ortodoxă Mintiu Gherlii, alături de Școala Generală, Cercul Metodic al profesorilor de religie Gherla și Ansamblul folcloric „Mugurii Mintiului”.

Acest spectacol își propune, ca și în anii precedenți, promovarea valorilor tradiționale, a familiei creștine-leagăn de iubire și de jertfă, frumusețea valorilor morale, toate acestea împletite într-un fapt concret: ajutorarea semenului.

An de an, în urma acestui spectacol, prin ajutorul benevol al participanților, s-a adunat o sumă de bani ce era canalizată în sprijinul unor oameni afalți în încercare. Ediția de anul acesta are în atenție cazul colegului și neobositului misionar în rândul tinerilor Radu Copil, care trece printr-o nefericită încercare. De aceea alăturăm la rugăciunea noastră, gândul bun și fapta bună menită să sprijine familia prietenului nostru și să ușureze cheltuielile necesare tratamentului și recuperării acestuia.

În cadrul spectacolului vor evolua tineri artiști, elevii Școlii Generale din Mintiu Gherlii, coordonați de d-na director Elisabeta Farcaș alături de profesoara de religie Alexandrina Sântejudean. Ne  vom bucura și de frumosul joc popular prezentat de către Ansamblul nostru „Mugurii Mintiului”, coordonator Simion Berchi, invitatul special fiind părintele Sebastian Zăhan, de la Câmpia Turzii, binecunoscut în rândul tinerilor și nu numai, atât pentru preocupările sale misionare cât și pentru calitățile sale artistice.

Ne dorim ca spectacolul să fie o manifestare a frumosului, a bucuriei și a faptei milostive, desprinse din credința noastră  vie în Hristos Domnul.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Conştiinţa morală, glasul lui Dumnezeu în sufletul omului

Conştiinţa morală, glasul lui Dumnezeu în sufletul omului

Preoţii din cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Dan Vasile, s-au întâlnit duminică, 16 august 2015, în filia Suplai a parohiei Poienile Zagrei din protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 17.00, în biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, în prezenţa...

Sărbătoarea portului popular în parohia Mociu I

Sărbătoarea portului popular în parohia Mociu I

Credincioșii parohiei ortodoxe Mociu I au sărbătorit într-un mod inedit praznicul Adormirii Maicii Domnului. Enoriașii, cu mic cu mare au îmbrăcat frumoasele straie populare și au mers la biserica din sat, unde au luat cu toții parte la Sfânta Liturghie. La slujbă au...

Cerc preoțesc în parohia Geaca din protopopiatul Gherla

Cerc preoțesc în parohia Geaca din protopopiatul Gherla

Duminică, 16 august 2015, în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Geaca, Protopopiatul Gherla,  a avut loc întâlnirea Cercului preoțesc de pe raza comunelor Buza, Cătina, Geaca și Țaga. Întâlnirea a debutat cu oficierea Tainei Sfântului Maslu și s-a...

Maica Domnului, exemplu de discreție duhovnicească și de tăcere

Maica Domnului, exemplu de discreție duhovnicească și de tăcere

Credincioșii parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Apahida, protopopiatul Cluj I, au luat parte duminică, 16 august, la Taina Sfântului Maslu, săvârșită în sobor de preoți, în frunte cu părintele protopop Dan Hognogi. În cuvântul de învățătură, părintele...