Spectacol Caritabil „Sunt român şi iubesc de Dragobete” ediţia a treia, la Mintiu Gherlii

de | feb. 26, 2019

Duminică 3 martie de la ora 15.30, Parohia Ortodoxă Mintiu Gherlii va fi gazda celei de-a treia ediții a spectacolului caritabil „Sunt român și iubesc de Dragobete”.                                     Evenimentul se va desfășura la Casa de cultură din localitate și este organizat de către Parohia Ortodoxă Mintiu Gherlii, alături de Școala Generală, Cercul Metodic al profesorilor de religie Gherla și Ansamblul folcloric „Mugurii Mintiului”.

Acest spectacol își propune, ca și în anii precedenți, promovarea valorilor tradiționale, a familiei creștine-leagăn de iubire și de jertfă, frumusețea valorilor morale, toate acestea împletite într-un fapt concret: ajutorarea semenului.

An de an, în urma acestui spectacol, prin ajutorul benevol al participanților, s-a adunat o sumă de bani ce era canalizată în sprijinul unor oameni afalți în încercare. Ediția de anul acesta are în atenție cazul colegului și neobositului misionar în rândul tinerilor Radu Copil, care trece printr-o nefericită încercare. De aceea alăturăm la rugăciunea noastră, gândul bun și fapta bună menită să sprijine familia prietenului nostru și să ușureze cheltuielile necesare tratamentului și recuperării acestuia.

În cadrul spectacolului vor evolua tineri artiști, elevii Școlii Generale din Mintiu Gherlii, coordonați de d-na director Elisabeta Farcaș alături de profesoara de religie Alexandrina Sântejudean. Ne  vom bucura și de frumosul joc popular prezentat de către Ansamblul nostru „Mugurii Mintiului”, coordonator Simion Berchi, invitatul special fiind părintele Sebastian Zăhan, de la Câmpia Turzii, binecunoscut în rândul tinerilor și nu numai, atât pentru preocupările sale misionare cât și pentru calitățile sale artistice.

Ne dorim ca spectacolul să fie o manifestare a frumosului, a bucuriei și a faptei milostive, desprinse din credința noastră  vie în Hristos Domnul.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Resfințirea bisericii din Parohia Bercea, Episcopia Sălajului

Resfințirea bisericii din Parohia Bercea, Episcopia Sălajului

Duminică, 15 septembrie 2019, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Bercea, Protopopiatul Zalău, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. După slujba de resfințire, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta...

Ziua Crucii în Protopopiatul Huedin

Ziua Crucii în Protopopiatul Huedin

Biserica parohială din Hodiș, Protopopiatul Huedin, și-a serbat sâmbătă, 14 septembrie 2019, hramul: Înălțarea Sfintei Cruci. Cu această ocazie a fost săvârșită Sfânta Liturghie, în sobor de preoți, din care au făcut parte: protopopul Huedinului, părintele Dan...

Omagierea eroului Horea

Omagierea eroului Horea

Eroul național Vasile Nicula, cunoscut sub numele de Horea, a fost omagiat în data de 12 septembrie 2019, în Parohia Ortodoxă Poiana Horea, Protopopiatul Huedin, în cadrul festivalului anual Dor de Horea. Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și...