Spectacol folcloric, la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca

de | iun. 12, 2015 | Actualitatea religioasă

Elevii Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca au marcat sfârșitul anului școlar și începerea vacanței de vară prin joc și voie bună. Împreună cu profesoarele Ioana Mureșan și Marcela Iuga au organizat spectacolul „Glasul Folclorului în luna dorului”.

Manifestarea a avut loc în sala „Nicolae Ivan” de la Centrul Eparhial și a cuprins pricesne, muzică tradițională, momente de joc și prezentarea portului popular.

DSC_8386

În deschiderea spectacolului, părintele director Liviu Vidican Manci a adresat un scurt cuvânt în care i-a felicitat pe coordonatori și pe elevii implicați, subliniind în mod deosebit legătura sănătoasă și de viitor ce s-a creat între clasele de pastorală și cele de filologie. De asemenea, i-a îndemnat, indiferent de ce vor alege să studieze pe viitor, să fie buni creștini, să nu își uite rădăcinile și strămoșii, învățând să iubească tradițiile neamului românesc, să-și afirme identitatea religioasă și culturală.

DSC_8378Cei peste 20 de elevi care au evoluat pe scenă au fost aplaudați și felicitați de profesori și spectatori. Printre cele mai apreciate momente au fost cel susținut de Andrei Petreuș care a cântat la taragot, pricesnele interpretate de grupul Hrisostom, coordonat de părintele profesor Daniel Mocanu și cel de dans popular. Toți cei care au urcat pe scenă au fost acompaniați de un taraf format din trei tineri instrumentiști de la Seminar, la care s-au adăugat doi elevi de la Colegiul de muzică „Sigismund Toduță”, cei din urmă primind un bonus de aplauze din partea colegilor și a publicului.

Spectacolul de folclor „Glasul Folclorului în luna dorului” s-a aflat la prima ediție și se dorește a deveni o tradiție în Seminarul Teologic Ortodox.

Ultimele articole

Mănăstirea „Sfântul Spiridon” Strâmba

Mănăstirea „Sfântul Spiridon” Strâmba

Mănăstirea Strâmba, cu hramul „Sfântul Ierarh Spiridon”, este așezată la marginea satului Strâmba, în partea de nord a comunei Josenii Bârgăulului, județul Bistrița-Năsăud. Așezământul monahal a luat ființă în anul 1999, cu binecuvântarea Mitropolitului Bartolomeu...

11 decembrie – Sfintul Cuvios Daniil Stâlpnicul

11 decembrie – Sfintul Cuvios Daniil Stâlpnicul

Sfântul Cuvios Daniil Stâlpnicul s-a născut în satul Vitara, de lângă orașul Samosata, pe râul Eufrat (Mesopotamia), din părinți creștini: Ilie și Marta. La vârsta de 12 ani a părăsit în ascuns casa părintească și a intrat într-o mănăstire din apropierea satului...

Cultul Maicii Domnului

Cultul Maicii Domnului

Tema catehezei de azi, despre Cultul Maicii Domnului, este o continuare firească a temelor din săptămânileprecedente, pe o linie liturgică ascendentă: Cultul Sfinților, al Sfintelor Moaște, al Sfinților Îngeri… După cum se cunoaște, cultul Bisericii este structurat pe...

11 decembrie – Sfintul Cuvios Daniil Stâlpnicul

10 decembrie – Sfinţii Mucenici Mina, Ermoghen şi Evgraf

Au trăit în timpul împăratului Maximin Daza (305-314). În vremea aceea, în Alexandria (Egipt) au apărut mari tulburări între creştini şi păgâni. Împăratul Maximin a trimis pe unul din slujitorii săi de neam atenian, pe Mina, care era creştin în ascuns, să potolească...

Binecuvântare arhierească pentru credincioșii din Viile Dejului

Binecuvântare arhierească pentru credincioșii din Viile Dejului

În Duminica a 3-a după Rusalii, 28 iunie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat lucrările de renovare și înfrumusețare efectuate la Biserica „Sfinții...

Hramul parohiei clujene „Sf. Ap. Petru și Pavel” – Valea Chintăului

Hramul parohiei clujene „Sf. Ap. Petru și Pavel” – Valea Chintăului

În Duminica a 3-a după Rusalii, 28 iunie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a liturghisit în Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din zona clujeană Valea Chintăului, Protopopiatul...