Spectacol folcloric, la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca

de | iun. 12, 2015 | Actualitatea religioasă

Elevii Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca au marcat sfârșitul anului școlar și începerea vacanței de vară prin joc și voie bună. Împreună cu profesoarele Ioana Mureșan și Marcela Iuga au organizat spectacolul „Glasul Folclorului în luna dorului”.

Manifestarea a avut loc în sala „Nicolae Ivan” de la Centrul Eparhial și a cuprins pricesne, muzică tradițională, momente de joc și prezentarea portului popular.

DSC_8386

În deschiderea spectacolului, părintele director Liviu Vidican Manci a adresat un scurt cuvânt în care i-a felicitat pe coordonatori și pe elevii implicați, subliniind în mod deosebit legătura sănătoasă și de viitor ce s-a creat între clasele de pastorală și cele de filologie. De asemenea, i-a îndemnat, indiferent de ce vor alege să studieze pe viitor, să fie buni creștini, să nu își uite rădăcinile și strămoșii, învățând să iubească tradițiile neamului românesc, să-și afirme identitatea religioasă și culturală.

DSC_8378Cei peste 20 de elevi care au evoluat pe scenă au fost aplaudați și felicitați de profesori și spectatori. Printre cele mai apreciate momente au fost cel susținut de Andrei Petreuș care a cântat la taragot, pricesnele interpretate de grupul Hrisostom, coordonat de părintele profesor Daniel Mocanu și cel de dans popular. Toți cei care au urcat pe scenă au fost acompaniați de un taraf format din trei tineri instrumentiști de la Seminar, la care s-au adăugat doi elevi de la Colegiul de muzică „Sigismund Toduță”, cei din urmă primind un bonus de aplauze din partea colegilor și a publicului.

Spectacolul de folclor „Glasul Folclorului în luna dorului” s-a aflat la prima ediție și se dorește a deveni o tradiție în Seminarul Teologic Ortodox.

Ultimele articole

Hramul bisericii din cartierul zălăuan Porolissum

Hramul bisericii din cartierul zălăuan Porolissum

Duminică, 7 iunie 2020, de praznicul Pogorârii Sfântului Duh, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din cartierul zălăuan Porolissum. În fiecare an, în ziua de Rusalii, aceștia își serbează hramul lăcașului de cult. Preasfinția Sa a...

8 iunie – Sfânta Treime

8 iunie – Sfânta Treime

Biserica noastră sărbătoreşte, în lunea Rusaliilor, Sfânta Treime: Dumnezeu Cel Unul în fiinţă şi întreit în Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Preasfintei Treimi este în lunea Rusaliilor. Această sărbătoare a fost aşezată...

Resfințirea bisericii din localitatea Dumuslău, Episcopia Sălajului

Resfințirea bisericii din localitatea Dumuslău, Episcopia Sălajului

Duminică, 14 iunie 2015, în Duminica închinată sfinților români, cunoscuți și necunoscuți, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor micii comunități din localitatea Dumuslău, filie a Parohiei Doh. Prilejul vizitei Preasfinției Sale a fost...

Ședinţă administrativă lunară la protopopiatul Jibou

Ședinţă administrativă lunară la protopopiatul Jibou

Preoții din cadrul protopopiatului Jibou au participat miercuri, 10 iunie 2015,  la ședința administrativă lunară. Lucrările au debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii în biserica „Sfântul Proroc Daniel” şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Jibou, de un sobor de...