Spectacol folcloric „Salvăm biserica lui Mihai Viteazul!”

de | mai 25, 2022

Mai multe instituții de cultură clujene se alătură inițiativei de salva un edificiu religios din județ, biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul clujean Lujerdiu, una dintre puținele ctitorii din Ardeal atribuite lui Mihai Viteazul. În acest scop va avea loc vineri, 27 mai, de la ora 18:00, pe scena Casei de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș”, spectacolul folcloric „Salvăm biserica lui Mihai Viteazul!”, la care vor lua parte îndrăgiți interpreți de muzică populară, dar și grupuri tradiționale de jucăuși.

Astfel, publicul clujean se va putea bucura de o seară de muzică tradițională, alături de îndrăgita solistă de muzică populară Maria Marcu, originară din Lujerdiu, cea care a fost botezată și cununată în biserica lui Mihai Viteazul, iar cântecele din Maramureșul Istoric vor fi aduse de Ștefan și Andrei Petreuș. Jocurile tradiționale vor fi prezentate de Grupul „Tradiții Ormănene” din Orman, județul Cluj, coordonat de Aurora Cosma, de Grupul de datini și tradiții al sătenilor din Negreni, coordonat de prof. Florina Varadi și preotul Marian Văcariu,  dar și de membrii Școlii de jocuri tradiționale românești „Camelia și Ion Motoc” din Cluj-Napoca.

Spectacolul folcloric „Salvăm biserica lui Mihai Viteazul!” este organizat de Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Consiliul Județean Cluj, Centrul Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, Protopopiatul Ortodox Român Cluj I și Protopopiatul Ortodox Român Cluj II.

Biletele pot fi achiziționate online, pe www.entertix.ro și www.myticket.ro, în magazinele bisericești ale Arhiepiscopiei Clujului (Piața Avram Iancu, nr. 18 și cel de pe strada Primăverii, cartierul Mănăștur), în Librăriile Cărturești și la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca în ziua spectacolului, între orele 16:00 – 18:00.

 

Spectacol folcloric „Salvăm biserica lui Mihai Viteazul!”

În vara acestui an se vor împlini 421 de ani de la moartea marelui voievod Mihai Viteazul, care, în anul 1600, a înfăptuit prima Unire a celor trei Țări Românești. Una dintre aceste ctitorii este biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Lujerdiu (comuna Cornești, județul Cluj). Deși figurează sub codul LMI CJ-II-m-B-07691 pe lista monumentelor istorice, lăcașul de cult se află într-o stare avansată de degradare și așteaptă să fie transformat într-o perlă a patrimoniului cultural românesc.

Începând de anul trecut, câțiva oameni inimoși și pasionați de istorie și-au propus să ridice din uitare această biserică, prin donații și sponsorizări. Până în prezent au fost încheiate etapele de documentare, de studii geologice și arheologice. S-a reușit salvarea bisericii de la prăbușire, prin lucrări de consolidare a fundației și a terenului de sub lăcașul de cult.

În acest an grupul de voluntari și-a propus consolidarea pereților și retencuirea acestora cu tencuială pe bază de var. Se va realiza, de asemenea, o șarpantă nouă din lemn de esență moale, păstrând geometria șarpantei actuale. Învelitoarea din tablă zincată se va schimba în tablă de cupru. Costurile celei de-a doua etape, cea de consolidare a pereților și de retencuire a acestora, precum și de înlocuire a șarpantei actuale și a învelitorii de tablă, a fost estimat de specialiști la aproximativ 300 mii lei.

Așadar, avem în județul Cluj o urmă neprețuită a trecerii lui Mihai Vodă prin Ardeal. Este un dar spiritual inestimabil, căruia se dorește să i se  redea strălucirea pe care a avut-o cândva și pe care, fără îndoială, merită să o redobândească.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură