Spectacol surpriză pentru elevii comunei Ilva Mică

de | feb. 3, 2016 | Activități parohiale

Joi, 4 februarie 2016, începând cu ora 10.30, Parohiile Ortodoxe Ilva Mică I şi Ilva Mică Someş, din Protopopiatul Năsăud, au organizat în Sala de evenimente a Primăriei Ilva Mică un spectacol – surpriză pentru toţi elevii din comună la încheierea semestrului I al anului şcolar 2015-2016. Această idee a aparţinut celor doi păstori de suflete din localitate, părintelui Iuliu Brici – din Parohia Ilva Mică Someş, şi părintelui Ştefăniţă Potra – din Parohia Ilva Mică I.

Invitaţii speciali ai acestui eveniment au fost membrii Trupei de Teatru pentru Copii „Alexandru Misiuga” din cadrul Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc” din Bistriţa. La spectacolul pus în scenă de membrii Teatrului de păpuşi au luat parte copiii celor două şcoli din comuna Ilva Mică, împreună cu părinţii lor, dar şi directorul Prangate Octavian, cadre didactice şi cei doi preoţi parohi, Iuliu Brici şi Ştefăniţă Potra.

Această activitate cultural-educativă s-a dorit a fi o prelungire, şi în acelaşi timp o completare a activităţilor catehetice desfăşurate cu regularitate în parohiile din Ilva Mică, dar în acelaşi timp se înscrie şi în cadrul protocolului de cooperare încheiat între parohiile şi şcolile din localitate.

 

Instalare de stareț la Mănăstirea Muntele Rece

Instalare de stareț la Mănăstirea Muntele Rece

Joi, 29 iunie 2023, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, a fost instalat noul stareț al mănăstirii „Înălțarea Domnului” de la Muntele Rece din județul Cluj. Ieromonahul Fanurie Borza a fost transferat de la mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din...

Procesiune de Rusalii la Dej, ediția a VI-a

Procesiune de Rusalii la Dej, ediția a VI-a

Protopopiatul Ortodox Dej organizează duminică, 4 iunie 2023, ora 18:00, tradiționala Procesiune de Rusalii, după o pauză de trei ani, din cauza pandemiei. Dejenii sunt invitați să participe, amintindu-se că „evenimentul continuă o veche tradiţie din Ardeal ce are în...