Spiru Haret, părintele sistemului de învățământ modern

Spiru Haret a fost elevul premiant,  studentul emerit, care după ce a trecut prin  sistemul de învățământ, a revoluționat sistemul școlar românesc.

Spiru Haret s-a născut la Iași pe data de 15 februarie 1851, într-o familie de armeni. Tatăl său era avocat și s-a asigurat că fiul său va beneficia de o educație bună. Spiru nu dezamăgește și excelează la învățătură. Primii ani învață carte acasă. Apoi învață la școala primară din Dorohoi.Mai departe este admis la colegiul Sfântul Sava ca bursier. Aici, nu doar că are note bune, dar publică în timpul anilor de liceu două caiete: unul de algebră, altul de trigonometrie.

Din anul 1869 este admis la Universitatea din București, unde a studiat fizică și matematică. În anul al doilea de facultate ajunge profesor de matematică la Seminarul Sfântul Nifon din București. Nu rămâne mult aici. După numai un an, renunță la postul de profesor pentru a se axa pe studii.

După absolvire, a câștigat un concurs de bursă finanțat de Titu Maiorescu și mergela Universitatea din Sorbona. Afost primul român care a obținut un doctorat la Paris.

În 1878 se întoarce în România, unde începe încetul cu încetul să contribuie la îmbunătățirea sistemului școlar. Pe de-o parte contribuie la luminarea minților prin catedra  de mecanică rațională din cadrul Facultății de Științe din București. În paralel, din anul 1881 preda mecanica rațională la Școala de ofițeri de artilerie și geniu , iar  din anul 1882 mai preda în paralel la o a treia instituție, Școala de poduri și șosele din București.

Predatul nu a fost singura sa contribuție în învățământ. A fost inspector general. În această calitate a vizitat numeroase școli și a văzut starea sărăcăcioasă și dezorganizată în care se afla sistemul școlar românesc. Toate aceste probleme pe care le-a găsit în sistem a reușit să le soluționeze când a ajuns în funcția de conducere. Ca om politic a fost Ministrul Instrucțiunii Publice în trei mandate.Din acest post, pune în aplicare reformele la care s-a gândit în toți acești ani. A împărțit școlile în trei secțiuni: clasică, modernă și reală.  În anul 1898 a introdus examenul de bacalaureat în România. A stimulat metodele noi în predarea tuturor disciplinelor și a găsit un sistem prin care profesorii erau aleși pe post în funcție de merit.

Pentru că nu toți părinții aveau bani să plătească școala copiilor lor a propus ca Ministerul să tipărească manualele școlare. Astfel a ieftinit prețul cărților de școală și mai mulți studenți săraci au primit posibilitatea de a studia. Nu este singurul lucru pe care l-a făcut ca cei săraci să aibă acces la școală. A creat cantine pentru săraci și școli pentru adulți, unde cei care nu au avut acces la educație când erau copii primeau o a doua șansă. Totodată el a înființat primele grădinițe din România.

Cât timp a fost în mandat, dădea frecvent circulare să se construiască mai multe școli. Pentru a ne face o idee ce contribuție a avut acest om merită să citim statisticile. Între 1897 și 1910 s-au ridicat în România peste 2 300 de școli. Din acestea, aproximativ 2000 au fost construite în timpul mandatelor lui Spiru Haret.

Ca persoană era stimat de toți. Nu refuza niciodată un serviciu. Era modest în pretențiile sale și reușea să fie la guvern sau în afara lui, acelaşi om. Fiecare decizie a lui avea la bază o amănunțită documentare. Pe subalterni îi considera colaboratori și colegi ai săi. Nu se purta niciodată urât cu cineva. Dorința lui profundă de a îmbunătăți sistemul școlar a făcut ca în în ziua când a murit (17 decembrie 1912) să fie plâns de popor. În special țăranii îl aveau drag, pentru că reforma sa a dat ocazia multor sărmani să aibă access la școală.

 

 

Bibliografie:

Adamescu Gheorghe, Vieaţa şi activitatea lui Spiru C. Haret,Editura Cartea Românească, București, 1936

Constantin Schifirneț,Spiru Haret, reformatorul societãţii româneşti, https://www.academia.edu/4394842/

https://www.spiruharet.ro/spiru-haret/documentatie/din-veata.pdf

http://jurnaluldedrajna.ro/spiru-haret-matematician-astronom-si-om-politic/

http://www.istorie-pe-scurt.ro/spiru-haret-parintele-invatamantului-modern/

https://en.wikipedia.org/wiki/Spiru_Haret

https://ro.wikipedia.org/wiki/Spiru_Haret

https://culturainiasi.ro/spiru-haret/

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Spiru_Haret

AUTOR: Laurențiu Lucaci

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Spiru Haret, părintele sistemului de învățământ modern
Loading
/
Carlo Goldoni – unul din cei mai mari dramaturgi italieni

Carlo Goldoni – unul din cei mai mari dramaturgi italieni

Carlo Osvaldo Goldoni este unul din cei mai cunoscuți dramaturgi italieni. Voltaire l-a numit „"Molière al Italiei". Operele lui au fost apreciate de public datorită curajului și onestității. Scenetele satirizau viața de zi cu zi a oamenilor și dramatizau valorile  și...

Baritonul român cu voce de aur – Nicolae Herlea

Baritonul român cu voce de aur – Nicolae Herlea

Unul dintre marile repere culturale româneşti, om care a adus prestigiu ţării noastre, strălucind pe marile scene ale lumii, de la Scala din Milano, la Covent Garden din Londra sau la Metropolitan Opera din New York. Acesta a fost baritonul Nicolae Herlea. S-a născut...

Georg Friedrich Handel – mare compozitor de oratorii

Georg Friedrich Handel – mare compozitor de oratorii

Compozitor germano-englez din epoca barocului care s-a remarcat în special prin compoziţiile sale instrumentale şi oratorii, prin piese ocazionale precum Muzica apelor (1717) şi muzica pentru focuri de artificii Royal (1749) . Acesta a fost Georg Friedrich Handel. S-a...

PF Justinian Marina – iconom desăvârșit

PF Justinian Marina – iconom desăvârșit

Preafericitul Justinian Marina a fost al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. A păstorit într-o vreme de restriște în care regimul comunist încerca să reducă importanța religiei în societate. Ioan Marina s-a născut la data de 22 februarie 1901, în satul...

Timotei Cipariu – lingvist, istoric și luptător pentru dreptate

Timotei Cipariu – lingvist, istoric și luptător pentru dreptate

Timotei Cipariu a fost  un erudit român profund implicat în emanciparea neamului românesc. A fost preot greco catolic, profesor de materii teologice și laice, se remarcă prin activitatea sa de filolog, istoric și lingvist român. A fost președintele Asociației...

Constantin Brâncuși – sculptor de seamă al românilor

Constantin Brâncuși – sculptor de seamă al românilor

Sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană. Acesta a fost Constantin Brâncuși. S-a născut la 19 februarie 1876, la Hobița, Gorj. Constantin a fost al șaselea copil al lui Radu Nicolae Brâncuși...