Grupuri de pelerini continuă să urce dealul spre Mănăstirea Nicula, pe un drum bătătorit de pașii credincioșilor de generații. Intră pe poarta așezământului, înconjoară bisericuța de lemn, apoi se așază la rând pentru a se închina icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Unii au ajuns încă din zilele trecute și au înnoptat în corturi sau sub cerul liber. Alții sunt încă pe drum. În ajunul Adormirii Maicii Domnului, fiecare vine la Nicula cu povestea lui.
În jurul mănăstirii, ritmul acestor zile este dat de oameni. Sosesc neîncetat, singuri, cu familia sau în grupuri. Își caută un loc pentru cort, participă la slujbe, aprind o lumânare, se așază la rând înaintea icoanei. Pentru unii, Nicula este capătul unui drum început cu zile înainte. Pentru alții, este un drum pe care îl refac an de an. Vin din apropiere, dar și de la sute sau chiar mii de kilometri. Din țară și de peste hotare. „Sunt mii de oameni care vin la Nicula, dar fiecare vine cu povestea lui”, spune părintele Avram de la Mănăstirea Nicula.
„Să mă rog la Maica Domnului să mă ajute”
În mulțimea care urcă spre mănăstire, poveștile nu se văd. Se descoperă atunci când oamenii sunt întrebați, simplu, de unde vin și de ce au venit.Baia Mare. Bistrița. Vrancea. București. Locuri diferite și răspunsuri care nu au nevoie de multe cuvinte. O femeie venită din București spune că se află pentru al treilea an la hram. De ce revine? „Să mă rog la Maica Domnului să mă ajute în viață. ”Pentru o altă pelerină, venirea la Nicula este împlinirea unei dorințe păstrate multă vreme. „Ne-am dorit de tare multă vreme să venim. Am fost doar când eram foarte mică, nici nu-mi mai amintesc. ”Un alt răspuns încape în doar câteva cuvinte: „Să ne dea putere de muncă.”
În spatele fiecărui om există un motiv. O rugăciune, o mulțumire, o durere sau o speranță. Părintele Avram crede că, dincolo de toate motivele personale, există ceva care îi unește pe cei care ajung aici. „Oamenii vin de la sute și chiar mii de kilometri, pentru că vin și de peste hotare, și cred că ceea ce îi atrage cel mai mult este, în primul rând, relația cu Maica Domnului. ”Înainte de a ajunge în fața icoanei, părintele îi îndeamnă să nu uite că vin înaintea unei mame. „Mama întotdeauna ascultă cererile și rugăciunile copiilor și îi iubește. Și așa cum știm că mama iubește copilul din tot sufletul, Maica Domnului cu atât mai mult ne iubește pe toți fiii duhovnicești și ne ajută și ne împlinește ceea ce este bine.”
Unii au ajuns. Alții sunt încă pe drum
În timp ce curtea mănăstirii se umple, alți pelerini continuă să meargă spre Nicula. Un grup de tineri a pornit în 11 august de la Schitul „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Găbud, județul Alba, în pelerinajul pedestru „Pe jos spre Nicula”, organizat de Liga Studenților din Cluj și tinerii de la Mănăstirea Oașa. Traseul, de aproximativ 92 de kilometri, a fost parcurs în trei zile. După un drum lung, parcurs pe jos de la Găbud, pelerinii au ajuns aseară înaintea Maicii Domnului.
Osteneala drumului se încheie. Rugăciunea continuă.
Tot astăzi este așteptat la Nicula și „norodul” din Sălaj, așa cum este numit în zonă grupul de pelerini care păstrează o tradiție de peste un secol. După mai multe zile de mers pe jos, credincioșii ajung la mănăstire pentru a se alătura celor veniți la hram. „Când ajungem la Mănăstirea Nicula […] uităm de toată osteneala zilelor trecute”, mărturisește Vlad Neaga, unul dintre coordonatorii pelerinajului. Iar pentru cei care încă mai au de mers, părintele Avram are un îndemn simplu: „Să nu renunțe, să aibă răbdare, să aibă încredere.”
„La Nicula colo-n deal”
Cel mai mare șuvoi de pelerini al acestei zile pornește însă spre Nicula din Gherla. Vineri, 14 august, de la ora 11:00, are loc cea de-a XIV-a ediție a pelerinajului pedestru „La Nicula colo-n deal”, organizat de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului. Pelerinii pornesc de la Biserica „Sfântul Nicolae” din parcul central al municipiului Gherla și străbat pe jos aproximativ șapte kilometri până la mănăstire. Alături de credincioși participă Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și alți ierarhi. Pe traseu se aud pricesne și rugăciuni, iar la bisericile și troițele întâlnite în cale sunt făcute opriri. Unul dintre momentele importante are loc la Mănăstirea „Sfinții 40 de Mucenici” – Memorialul Gherla, de pe Dealul Cărămidăriei, în apropierea fostului penitenciar, unde sunt pomeniți cei care au pătimit în temnițele regimului comunist. Apoi, drumul continuă spre Nicula.
O icoană spre care se merge de veacuri
Pelerinajele acestor zile continuă o istorie mult mai veche. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Nicula a fost pictată în anul 1681 de preotul ortodox Luca din Iclod. Potrivit mărturiilor vremii, în anul 1699 icoana a lăcrimat timp de mai multe săptămâni. De atunci, generații de credincioși au venit la Nicula pentru rugăciune și închinare, iar mănăstirea a devenit unul dintre cele mai cunoscute locuri de pelerinaj din România. Mănăstirea are însă o istorie și mai veche. Prima atestare a unei biserici pe acest loc datează din anul 1552, iar de-a lungul secolelor așezământul a devenit un important centru de viață duhovnicească și cultură. În jurul Niculei s-a dezvoltat și cunoscuta tradiție a picturii icoanelor pe sticlă, păstrată până astăzi.
Noaptea în care Nicula rămâne în rugăciune
Odată ajunși, mulți dintre pelerini nu mai pleacă. Rămân în jurul mănăstirii. Unii se odihnesc în corturi, alții sub cerul liber. Participă la slujbe și așteaptă noaptea dinaintea praznicului. Vineri, 14 august, de la ora 18:00, pe altarul de vară va fi săvârșită Vecernia Mare cu Litie de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi. La ora 21:30, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului va fi scoasă din biserică, iar de la 22:00 vor fi săvârșite Utrenia și Prohodul Maicii Domnului, urmate de procesiunea cu sfânta icoană în jurul bisericii și de citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare. Rugăciunea va continua până în dimineața praznicului. Sâmbătă, 15 august, de la ora 09:00, Sfânta Liturghie arhierească solemnă va fi oficiată pe altarul de vară, în sobor de ierarhi, preoți și diaconi. Cuvântul de învățătură va fi rostit de Mitropolitul Andrei.
Radio Renașterea, alături de pelerinii de la Nicula
În aceste zile, Radio Renașterea este prezent la Mănăstirea Nicula, pentru ca slujbele, rugăciunea și atmosfera hramului să ajungă și la cei care nu pot fi aici. Echipa postului de radio al Arhiepiscopiei Clujului transmite în direct, în format video, slujbele de la Mănăstirea Nicula, pe Facebook și YouTube. Începând de astăzi, 14 august, de la ora 18:00, când este oficiată Vecernia Mare cu Litie, transmisiunea va putea fi ascultată și în format audio, pe frecvențele Radio Renașterea. Pentru cei care, din cauza distanței, a vârstei, a sănătății sau a altor împrejurări, nu pot ajunge la Nicula, radioul duce mai departe frumusețea slujbelor, pricesnele și rugăciunea pelerinilor. În aceste zile, microfoanele și camerele Radio Renașterea sunt în mijlocul pelerinajului. Dincolo de transmisiunea propriu-zisă, ele surprind vocile oamenilor, mărturiile lor și atmosfera unui loc în care, pentru câteva zile, se întâlnesc pelerini veniți din toate părțile.
Fiecare cu povestea lui
La Nicula se ajunge în multe feluri. Unii parcurg pe jos cei șapte kilometri din Gherla. Alții au venit de la Găbud. „Norodul” Sălajului își încheie drumul după mai multe zile de mers. Mulți au străbătut sute de kilometri cu mașina sau cu autocarul, înainte de ultimul urcuș spre mănăstire. Sunt oameni care vin pentru prima dată și oameni care nu mai știu câte hramuri au petrecut aici. Unul cere ajutor. Altul sănătate. Cineva cere doar „putere de muncă”. Sunt și rugăciuni care nu vor fi spuse niciodată cu voce tare. În mulțimea care continuă să intre pe poarta mănăstirii, cuvintele părintelui Avram capătă chip: „Sunt mii de oameni care vin la Nicula, dar fiecare vine cu povestea lui.”
În ajunul praznicului, poveștile lor se întâlnesc înaintea aceleiași icoane. Drumul se încheie. Rugăciunea continuă.
FOTO: Mănăstirea Nicula








