Stareța Macrina Vassopoulos și „înrudirea spirituală”

de | iun. 4, 2021 | Biografii, Personalităţi duhovniceşti contemporane

Dacă nașterea fizică te plasează într-o familie, într-o înrudire de neam, care îți oferă o anume identitate, o istorie și o geografie specifică, și mai vădit se întâmplă atunci când ne referim la nașterea duhovnicească și creșterea care vine în consecință. Înrudirea care se inaugurează pe această linie are o extindere mult mai vastă și o înțelegere mult mai corespunzătoare identității originare a omului. Altfel spus, îl descrie și-l prezintă pe om mai bine în ceea ce este el. Și acest lucru este vizibil mai ales din superioritatea pe care în Legământul cel nou o are omul duhovnicesc față de omul firesc, trupesc, pe de-o parte, și de aici, pe de altă parte, din superioritatea apartenenței la noul neam și noua înrudire în Trupul lui Hristos – Biserica, față de apartenența de sânge la un popor, fie el și ales. Și procesul în sine care însoțește această realitate își ocupă locul de frunte, înaintea oricărei nașteri, întrucât paternitatea/ maternitatea spirituală devine însăși modalitatea de naștere din nou, ca o stare și o devenire deopotrivă permanentă, care aduce siguranța ortodoxiei, în sensul de viețuire în adevăr.

Această naștere duhovnicească generează și o familie duhovnicească care, în cele din urmă, se dovedește a fi un transfer de viața, o școală a sfințeniei și o părtășie de înțelepciune filocalică. Dacă este familie, se presupune existența unui părinte și a unor copii, dar și a unor frați între ei. Acesta este cazul Maicii Macrina Vassopoulos, stareța mănăstirii Maicii Domnului Odighitria din Portaria – Volos, care face parte din familia duhovnicească a Sfântului Iosif Isihastul, părintele multor oameni duhovnicești, care-și recunosc și frățietatea întreolaltă: Sfântul Efrem Katunakiotul, Gheronda Iosif Vatopedinul, Părintele Efrem Filotheitul, starețul Haralambie, bătrânul Arsenie și alții.

Maria Vassopoulos, monahia Macrina de mai târziu, se naște în anul 1921, într-o familie cu patru copii, în apropiere de orașul Smirna, în acele vremuri grele pentru grecii din Capadocia. Se regăsește în primul val de refugiați  care s-au stabilit în Nea Ionia din Volos. Mai înainte chiar de a împlini zece ani își pierde ambii părinți în decurs de un an, pe tatăl său Fotie, de profesie negustor, și pe mama sa Anastasia. A fost inițiată în viața ascetică în casa părintească, întrucât rugăciunea, smerenia și trezvia erau coordonate ale vieții lor zilnice. Deși cu rezultate bune la școală, este nevoită să-și întrerupă studiile din clasele primare din pricina situației financiare precare.

Oricât ar părea de surprinzător pentru ochii omului contemporan, prunca Maria primește prima chemare spre monahism la vârsta de șapte ani. Gândul său proeminent în acel moment se referea la modul în care cineva poate să ajungă la Dumnezeu. O voce interioară i-a indicat calea monahală, încă de pe atunci, cu exactitate. Însoțirea acestui moment cu lacrimi și umilință le-a confirmat părinților validitatea experienței. După moartea tatălui și a mamei, copilăria i-a fost însoțită de durere, dată de duritatea vremurilor, dar și de comportamentul aspru al familiei mai îndepărtate (mătușa) care i-a luat pe copii sub protecție. Însă, prezența lui Hristos și a Maicii Sale în chip minunat i-au pregătit treptat intrarea în viața monahală. Un moment semnificativ din biografia sa este întâlnirea cu Părintele Efrem Karayanis, ucenic al lui Gheron Iosif Isihastul, cel care a inițiat-o în tradiția isihastă a Părinților, în această școală athonită veritabilă a secolului XX. Acesta i-a devenit duhovnic.

La doar 12 ani, angajată la fabrica unui om înstărit din Volos, se găsește rostind neîncetat rugăciunea lui Iisus. Colegele de muncă observau rugăciunea continuă și chipul său strălucind[1] de bucurie duhovnicească. Tot în această perioadă stabilește o legătură frumoasă cu Victoria Moraitu, mama starețului Efrem Filotheitul de mai târziu. Prietenia lor presupunea nopți de priveghere în rugăciune și metanii. O întâlnire cu un pustnic bătrân în satul Sfântului Lavrentie-Piliu îi va anunța sinteza întregii sale vieți ascetice, programul său de viață: „Fiica mea, îți dau trei sfaturi pe care să le pui în faptă. Să te rogi neîncetat cu rugăciunea Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă! Când vei ieși din casă, să nu privești nici în dreapta, nici în stânga, nici în sus, ci doar în pământ. Deși ești săracă, cu puținii bani pe care îi vei avea, după ce îi vei face mărunțiș, să dai milostenie când vei întâlni vreun sărac sau cerșetor, încât cu bănuțul tău și cu milostenia celorlalți creștini să-și ia și el puțină pâine[2]. Așadar, rugăciunea neîncetată a inimii, smerenia și fuga de lume în favoarea lui Hristos și milostenia față de cei în nevoie.

Pregătirea pentru monahism și-a făcut-o în cea mai înaltă „școală”, prin corespondența pe care a avut-o cu Gheron Iosif Isihastul. Pe când împlinea 36 de ani, alege să se adauge surorilor care deja aleseseră viața monahală sub ocrotirea starețului Iosif Isihastul. Primește prin călugărie numele Macrina, după numele surorii Sfântului Vasile cel Mare. Între anii 1962-1963, maicile vor cumpăra un teren în satul Portaria-Volos și vor începe construcția Mănăstirii Maicii Domnului Hodighitria, metoc al Mănăstirii Filotheu. Viețuitoarele acestei mănăstiri aveau nevoie de o stareță. Prin vedenie, Gheron Iosif primește semn de la Dumnezeu în ce privește alegerea maicii Macrina pentru această slujire. Astfel încredințată, primește stăreția și se distinge prin duhovnici, rânduiala și simțul său estetic. Trei sunt coordonatele evidente generale pe care își așează lucrarea stăreției: virtutea ascultării, pomenirea continuă a numelui Domnului și manifestarea dragostei față de aproapele.

Ca un om care a iubit sfințenia a avut parte de întâlniri și legături duhovnicești cu personalități de excepție ale vremii. Pe lângă apropierea duhovnicească de Gheron Iosif și Părintele Efrem Katunakiotul, ucenicul său, care a și călugărit-o, se mai adaugă Sfântul Sofronie Saharov de la Essex, Sfinții Porfirie Kavsokalivitul și Paisie Aghioritul, sau Sfântul Iacov Țalikis. Cuvintele rostite de Părintele Efrem Katunakiotul cu referire la personalitatea ei au rămas consemnate și au căpătat valoare de sinteză: „Fiule, această stareță e numai mireasmă!” Această descriere presupune un evantai de calități. Aș evidenția mai întâi curăția și întreaga cugetare care o însoțesc, vioiciunea în atitudine și lucrare, simplitatea în ascultare, bunătatea în comunicare și comuniune, prospețimea în viețuirea ascetică și odihna pe care o împrăștia celorlalți. Mulți sunt cei care au crescut duhovnicește pe lângă Maica Macrina, atât dintre monahi, cât și din rândul mirenilor. Mănăstirea stareței a devenit nucleu spiritul și punct de referință pentru monahismul ortodox feminin contemporan din America. Șapte mănăstiri au luat ființă prin lucrarea duhovnicească deosebită a Maicii Macrina, în tovărășie cu Părintele Efrem Filotheitul, cel care a înființat 17 mănăstiri în această parte de lume.

Anul 1987 a adus cu sine vestea unui cancer la intestinul gros. Închinarea la o părticică din lemnul Crucii Domnului Hrisos i-a adus mângâiere și prelungirea vieții cu șapte ani. Nu părăsește această lume mai înainte de a-și vizita surorile din Statele Unite ale Americii, pentru a le întări duhovnicește. Acest lucru se întâmplă în anul 1992. Trei ani mai târziu, după ce se închină Brâului Maicii Domnului, potrivit dorinței sale ultime, își cheamă ucenicii răspândiți prin diverse locuri din lume, le dă ultimele îndemnuri, urmate de binecuvântarea sa. În ziua de 4 iunie 1995 pleacă în eternitate, într-o atmosferă de pace.

Rămâne pentru posteritate drept chip de monah autentic, exponent al unei tradiții neptice isihaste, prin rugăciunea neîncetată pe care a dobândit-o, însoțită și susținută de lucrarea virtuții, care o așează în linia duhovnicească filocalică: smerenie, ascultare și dragoste jertfelnică. Inima sa a devenit sursă de cuvânt bun și odihnă sigură pentru cei care au cercetat-o. Iar actualitatea exemplului său constă în mărturia simplității drept cale către sfințenie. Suntem chemați și în zilele noastre să devenim sfinți, asemenea Domnului. Mărturisirea despre misiunea sa o caracterizează stând în mijlocul poporului, iubind, rugându-se pentru el și dăruindu-se necontenit, „lărgindu-și inima”: „Nu am elocvența cuvântului… Aceste cuvinte smerite pe care le spun, le spun din inima mea…”


[1] Stareța Macrina Vassopoulos, Cuvinte din inimă, București, Evanghelismos, 2015, p. 21.

[2] Stareța Macrina Vassopoulos, Cuvinte din inimă, p. 26.

Foto: doxologia.ro

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/psbenedict/" target="_self">Episcopul Benedict</a>

Episcopul Benedict

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului

Ultimele articole

Altruismul și valoarea lui înaintea lui Dumnezeu

Altruismul și valoarea lui înaintea lui Dumnezeu

Aspecte introductive                                                                                În această perioadă liturgică, Biserica ne cheamă parcă, duminică de duminică să ne familiarizăm cu minunile săvârșite de Hristos. Ne aduce în atenție, puțin câte...

Duminică începe Postul Adormirii Maicii Domnului

Duminică începe Postul Adormirii Maicii Domnului

Postul Adormirii Maicii Domnului, una dintre principalele perioade de pregătire duhovnicească din Biserica Ortodoxă, începe duminică, 1 august 2021 şi se încheie două săptămâni mai târziu, în 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Lăsatul secului pentru...

N. Steinhardt şi deconstrucţia utopiilor: un proiect existenţial

N. Steinhardt şi deconstrucţia utopiilor: un proiect existenţial

Asemenea oricărui mistic autentic, şi asemenea Simonei Weil, N. Steinhardt se teme cel mai tare de misterul fals. Această observaţie fertilă poate fi extinsă şi ridicată chiar la rangul de metodă, în cazul lui Steinhardt. În sensul în care seria sinonimică a deconstrucţiei, ca descompunere, denunţare, dezvrăjire, dare în vileag, cădere a măştilor, datul aramei pe faţă ş.a.m.d., revine obsedant în textele sale, invadând pur şi simplu toate ariile de interes ale discursului.

Părintele Nicolae Steinhardt și noblețea crucii

Părintele Nicolae Steinhardt și noblețea crucii

În viziunea Părintelui Nicolae Steinhardt, crucea și taina care se trăiește și se descoperă în ea reprezintă semnul distinctiv al creștinismului, „puterea” care îl face să existe față în față cu „nebunia” pe care o presupune pentru cei din afară, necredincioși sau...

Părintele Arsenie Papacioc și misterul „veșniciei într-o clipă”

Părintele Arsenie Papacioc și misterul „veșniciei într-o clipă”

Despre Părintele Arsenie Papacioc, Ioan Ianolide mărturisea într-o agrăire de sinaxar: „Ieromonahul Arsenie: mărunt, slab, ager şi viu, mare duhovnic, om fără compromisuri. Micul cel mare. S-a călugărit din vocaţie. Suflet şi trup feciorelnic, caracter integru....

Părintele Florea Mureșan (1907-1961), din amintiri

Părintele Florea Mureșan (1907-1961), din amintiri

Un gong pentru un popas sacru închinat Părintelui Florea Mureșan, la cei peste cincizeci de ani de la mucenicia lui. Generos, pridvorul amintirilor ne așteaptă întâlnirea cu chipul lui viu, neuitat, articulat în istorie. Deschizând sipetul amintirilor, ele ni s-au...

Părintele Dometie de la Râmeți, făclie prin credință

Părintele Dometie de la Râmeți, făclie prin credință

E posibil ca părintele Dometie de la Râmeți să nu se afle printre cei mai cunoscuți părinți ai Bisericii Ortodoxe Române din secolul trecut. Cu toate acestea el a atras atenția contemporanilor prin duhovnicia și bucuria de a sluji Domnului. Eminent și devotat,...

Sfântul Ioan Maximovici – lecție de sfințenie pentru omul contemporan

Sfântul Ioan Maximovici – lecție de sfințenie pentru omul contemporan

„Sfințenia nu este pur și simplu neprihănire, pentru care cel drept ar merita bucuria binecuvântării în Împărăția lui Dumnezeu, ci, mai degrabă, o astfel de dreptate prin care oamenii sunt plini de harul lui Dumnezeu, în măsura în care curge din ei asupra acelora cu...

Elisabeta Rizea și sufletul românesc

Elisabeta Rizea și sufletul românesc

„Au venit, maică, nenorociții ăștia de comuniști la putere și ne-au luat tot: păru’ din cap, pământu’, căruța. Un singur lucru nu ne-au putut lua: sufletu’!” Sunt cuvintele Elisabetei Rizea, țăranca simplă, dar curajoasă din Nucșoara, județul Argeș, simbol al...