Statuia domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt de la Muzeul Mitropoliei Clujului

de Documentare

Statuia domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt din sala mare a Muzeului Mitropoliei Clujului este operă a sculptorului clujean Vasile Rus-Batin. Realizată în anul 1982, reprezentarea Domnului Moldovei (140 cm înălțime pe un soclu de 120 cm) domină prima sală a muzeului. Sculptorul, care l-a reprezentat pe Ștefan cel Mare într-o postură maiestuoasă, purtând coroană și veșminte imperiale și având în mâini sabia cu gardă cruciformă, a atașat soclului stema Țării Moldovei și anii de domnie.

Statuia domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt de la Muzeul Mitropoliei Clujului

Prezența acestei statui amintește celor care calcă pragul Muzeului Mitropoliei Clujului rolul determinant pe care Ștefan cel Mare l-a jucat în istoria Eparhiilor de la Vad și  Feleac. Prin implicarea și protecția sa, românii din aceste ținuturi transilvănene au reușit să-și afirme și păstreze identitatea și credința, legăturile spirituale cu Moldova fiind unele deosebite, ele continuând secole și după domnia lui Ștefan cel Mare.

Această reprezentare a lui Ștefan cel Mare și Sfânt prezintă similitudini cu statuia domnitorului care veghează biserica „Sfânta Parascheva” de la Feleac – ctitorie ștefaniană, ambele avându-l ca autor pe Vasile Rus-Batin (1934-2000).


Sculptorul clujean Vasile Rus-Batin, originar din Batin (jud. Cluj), absolvent al Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, și-a legat definitiv numele de Opera Română din Cluj, al cărei sculptor scenograf a fost vreme de aproape trei decenii (1967-1994), dar mai ales de numeroase lucrări de for public al căror autor este: bustul lui Ștefan Micle – loc. Feleacu; „Cărturarul” – Măn. Rohia; bustul lui Ștefan cel Mare – loc. Vad; bustul lui Grigore Silași – Beclean; bustul lui Guilelm Șorban – Dej; bustul lui Hadrian Daicoviciu – Cluj-Napoca; bustul lui George Enescu – Cluj-Napoca; bustul lui Tiberiu Brediceanu – Cluj-Napoca; bustul lui Dinu Lipatti – Chêne-Bourg (Elveția) etc.


Muzeul Mitropoliei Clujului, situat la subsolul Catedralei Mitropolitane din Piața Avram Iancu, poate fi vizitat de marți până sâmbătă, între orele 10:00-17:00, iar duminica și-n sărbători, între orele 12:00-17:00. În fiecare luni, dar și de Praznicele împărătești, muzeul este închis.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Documentare
Arhimandritul Arsenie Papacioc (1914 – 2011)

Arhimandritul Arsenie Papacioc (1914 – 2011)

După anchete în beciurile Ministerului Afacerilor Interne, prin Sentința nr. 125 din 8 noiembrie 1958, părintele Arsenie Papacioc a fost condamnat la 20 ani muncă silnică pentru infracțiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut penitenciarele de la Jilava...

Orologiul Mitropolitului Andrei Șaguna de la Negreni

Orologiul Mitropolitului Andrei Șaguna de la Negreni

Împlinirea a o sută cincizeci de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Mitropolit Andrei Șaguna (1 ianuarie 1809-28 iunie 1873) este o ocazie potrivită pentru a-l evoca, pentru a restitui momente inedite din parcursul său biografic și pentru a descoperi episoade...

Viața Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul

Viața Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul

Cuviosul Paisie Aghioritul s-a născut în Farasa Capadociei – Asia Mică, la 25 iulie 1924. Este unul dintre cei mai iubiţi părinţi care au vieţuit în Sfântul Munte Athos. Pe 12 iulie 1994, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, fiind înmormântat la mănăstirea din...

Sfântul Sisoe cel Mare ‒ drumul spre sfințenie

Sfântul Sisoe cel Mare ‒ drumul spre sfințenie

Ucenic al Sfântului Antonie cel Mare, Sfântul Sisoe primise de la Domnul darul vindecărilor și al izgonirii duhurilor rele, precum și pe cel al învierii morților. Iubindu-l de mic pe Domnul, Sfântul Sisoe a ales să pășească pe calea monahală și s-a retras în pustia...