Statuia domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt – „Exponatul lunii Iulie” la Muzeul Mitropoliei Clujului

de | iul. 27, 2020 | Cultură

Muzeul Mitropoliei Clujului, unicul muzeu de artă religioasă din această parte a Transilvaniei, a demarat recent un proiect prin intermediul căruia, în fiecare lună, sub genericul „Exponatul lunii”, aduce în atenția publicului icoane, vase liturgice, cărți de patrimoniu, documente sau alte obiecte aflate în colecție.

„Exponatul lunii Iulie” este statuia domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt, operă a sculptorului clujean Vasile Rus-Batin. Realizată în anul 1982, reprezentarea Domnului Moldovei (140 cm înălțime pe un soclu de 120 cm) domină prima sală a muzeului. Sculptorul, care l-a reprezentat pe Ștefan cel Mare într-o postură maiestuoasă, purtând coroană și veșminte imperiale și având în mâini sabia cu gardă cruciformă, a atașat soclului stema Țării Moldovei și anii de domnie.

„Prezența acestei statui amintește celor care calcă pragul Muzeului Mitropoliei Clujului rolul determinant pe care Ștefan cel Mare l-a jucat în istoria Eparhiilor de la Vad și  Feleac. Prin implicarea și protecția sa, românii din aceste ținuturi transilvănene au reușit să-și afirme și păstreze identitatea și credința, legăturile spirituale cu Moldova fiind unele deosebite, ele continuând secole și după domnia lui Ștefan cel Mare”, precizează reprezentanții muzeului.

Această reprezentare a lui Ștefan cel Mare și Sfânt prezintă similitudini cu statuia domnitorului care veghează biserica „Sfânta Parascheva” de la Feleac – ctitorie ștefaniană, ambele avându-l ca autor pe Vasile Rus-Batin (1934-2000).

Muzeul Mitropoliei Clujului, situat la subsolul Catedralei Mitropolitane din Piața Avram Iancu, poate fi vizitat de marți până sâmbătă, între orele 10:00-17:00, iar duminica și-n sărbători, între orele 12:00-17:00. În fiecare luni, dar și de Praznicele împărătești, muzeul este închis. Muzeul poate fi vizitat cu respectarea regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.


Sculptorul clujean Vasile Rus-Batin, originar din Batin (jud. Cluj), absolvent al Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, și-a legat definitiv numele de Opera Română din Cluj, al cărei sculptor scenograf a fost vreme de aproape trei decenii (1967-1994), dar mai ales de numeroase lucrări de for public al căror autor este: bustul lui Ștefan Micle – loc. Feleacu; „Cărturarul” – Măn. Rohia; bustul lui Ștefan cel Mare – loc. Vad; bustul lui Grigore Silași – Beclean; bustul lui Guilelm Șorban – Dej; bustul lui Hadrian Daicoviciu – Cluj-Napoca; bustul lui George Enescu – Cluj-Napoca; bustul lui Tiberiu Brediceanu – Cluj-Napoca; bustul lui Dinu Lipatti – Chêne-Bourg (Elveția) etc.

Ultimele articole

Episcopul Petroniu împlineşte 55 de ani

Episcopul Petroniu împlineşte 55 de ani

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, aniversează luni 55 de ani. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a transmis Preasfinţiei Sale un mesaj de felicitare. Preasfinția Sa s-a născut în 30 noiembrie 1965 în localitatea Târgu-Mureș,...

Prăznuirea Sfântului Apostol Andrei

Prăznuirea Sfântului Apostol Andrei

Ne aflăm în orizontul liturgic și istoric al zilei de 30 noiembrie, când îl pomenim în mod deosebit pe Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat la slujirea apostolică și ocrtotitor al poporului român. Îl pomenim și pe Ierarhul Andrei Șaguna, Mitropolitul...

Mai multe din Cultură
Soprana Lucia Stănescu, pe drumul veșniciei

Soprana Lucia Stănescu, pe drumul veșniciei

          Artistă lirică de faimă internaţională, soprană cu o voce splendidă și unică, Lucia Stănescu, originară  din localitatea Someşul Rece, judeţul Cluj, s-a stins din viaţă la vârsta de 94 de ani. „Nu a fost doar...