Statuile Episcopului Nicolae Ivan și a Mitropolitului Bartolomeu Anania vor fi dezvelite la Cluj, pe data de 30 noiembrie 2018

de | nov. 13, 2018

Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului dorește să marcheze simbolic Jubileul celor 100 de ani de la Marea Unire, prin cultivarea memoriei unor mari oameni ai Bisericii, care au ilustrat prin viața și mai ales prin slujirea lor istoria noastră, atât locală, cât și națională, dar și prin marcarea unor locuri și evenimente simbolice, care ilustrează parcursul celor 100 de ani de la reîntregirea țării, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Clujului.

În șirul bărbaților iluștri ai Bisericii, care și-au legat viața și activitatea de evenimentul Marii Uniri, se înscrie numele Episcopului Nicolae Ivan (1921-1935), reîntemeietor al Eparhiei Clujului, care a păstorit cu un neîntrecut har de ctitor, lăsând posterităţii Catedrala din inima orașului, reşedinţa eparhială, prima Academie Teologică, revista „Renaşterea”, dar, în primul rând, împlinirea unui vis de veacuri al românilor ortodocşi ardeleni, care şi-au dorit un ierarh al lor în metropola Transilvaniei.

Alături de numele primului episcop al Clujului, la loc de cinste, se află și numele Mitropolitului Bartolomeu Anania (1993-2011), un om care nu a știut ce este frica și care a făcut istorie, prin înființarea Mitropoliei Clujului în anul 2006. Tălmăcitor al Bibliei şi ctitor remarcabil, Mitropolitul Bartolomeu a păstorit Eparhia clujeană cu înţelepciune, reuşind să-i dinamizeze activitatea, pentru a răspunde prompt şi eficient solicitărilor noi şi tot mai diverse ale lumii moderne. De numele Mitropolitului Bartolomeu se leagă actul istoric de reînființare, în anul 2006, a Mitropoliei Clujului, ca o reînviere a vechii mitropolii de la Feleac, ctitorită la finele veacului al XV-lea de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și ocrotită de urmașii lui.

Acestor doi mari ierarhi, primul reîntemeitor al Episcopiei și al doilea reîntemeietor al Mitropoliei Clujului, Arhiepiscopia noastră dorește să le ridice câte o statuie în fața Catedralei Mitropolitane, restituind posterității memoria acestor doi mari români. Prin acest gest, s-ar pune și mai mult în valoare spațiul pieței Avram Iancu, dăruit de municipalitate pentru „Catedrală, pentru parc public și pentru statuile ce se vor ridica în amintirea bărbaților binemeritați pentru neamul românesc”.

Un astfel de demers a fost asumat în urmă cu mai bine de 6 ani și de Academia Română, Filiala Cluj, care a propus ridicarea celor două statui în fața Catedralei și care a promovat această idee în rândul intelectualității clujene.

Pentru a putea da viață unui astfel de proiect important, Arhiepiscopia Clujului, împreună cu Ordinul Arhitecților din România, a organizat în perioada noiembrie 2017 – ianuarie 2018 un concurs public de proiecte, la care au participat 13 sculptori din țară și din străinătate. În urma lucrărilor, juriul din 25 ianuarie 2018 a desemnat câștigător proiectul propus de Alexandru Păsat și Septimiu Jugrestan, de la Universitatea de Arte și Design din Cluj-Napoca.

            Viziunea modernă a sculptorilor

Statuile Episcopului Nicolae Ivan și a Mitropolitului Bartolomeu Anania vor fi dezvelite la Cluj, pe data de 30 noiembrie 2018 „Am ales să nu transpunem doar simpla imagine a personajelor, ci să transformăm în sculptură un model de trăire interioară. Întreaga rezoluţie a figurilor a fost trecută prin acest filtru care cerne mimetismul, detaliul anecdotic, soluţiile facile, în favoarea căutării unei vibraţii interioare armonioase a statuilor. Corpurile sculpturilor au fost reduse la esențial. Drapajul sintetizat le ascunde şi centrează atenţia pe verticalitate, impregnându-le cu un anumit hieratism bizantin, care susţine calitatea de modele umane a celor doi lideri religioși.

 

Ei sunt reprezentați în mod fundamental prin portrete şi mâini. Acestea, împreună cu atitudinea reţinută, care emană sobrietate, modestie, austeritate, susţin personalitatea fiecăruia: Ivan, întemeietorul de catedrală şi Anania, cărturarul destoinic. Chivotul şi respectiv biblia pe care le poartă în câte o mână simbolizează lupta fiecăruia pentru regenerarea şi întărirea ortodoxismului romanesc. Bastonul pe care îl susţin cu mâna cealaltă, ca însemn arhieresc, ușor înclinat, închide compoziția accentuând  în același timp  verticalitatea figurilor,  centrându-le  mai bine în pământ. Am încercat să integrăm detaliile specifice impuse de camilafca, rasa monahală, bastoanele, chivotul, Biblia, însemnele de pe piept, într-o viziune de ansamblu definită de sentimentul de demnitate pioasă. Sunt uşor aduşi de spate, într-o atitudine pioasă, modestă, dar poziția capului degajă siguranță de sine, demnitate. Sintetizarea volumelor şi a formelor, ritmul pliurilor, alternarea zonelor liniştite cu cele expresive, reducerea oricărui dramatism ostentativ al modelajului, sunt câteva dintre resursele limbajului sculptural prin care am încercat sa imprimăm celor două figuri o atitudine firească, pentru ca ele să exprime simplitate, liniște, echilibru interior.”, conform celor afirmate de sculptorii celor două statui.

Statuile vor fi realizate în bronz și vor fi amplasate în spațiul pietonal din fața Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca. Ele vor fi dezvelite în mod solemn în data de 30 noiembrie 2018, la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României.

 

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Clujului

Pr. Bogdan Ivanov

 

Photo Credit: Mitropolia Clujului

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA