Recent, în luna noiembrie a anului 2021, s-au aniversat 225 de ani de la nașterea celui care a fost preotul și profesorul Stephan Ludwig Roth, reprezentant de seamă al intelighenției săsești din prima jumătate a secolului al XIX-lea, unul dintre prietenii uitați ai românilor, militant activ pentru egala îndreptățire a naționalităților care locuiau pe teritoriul Transilvaniei și apărător al limbii române în fața tendințelor de introducere a limbii maghiare ca limbă oficială a provinciei. Având în vedere faptul că momentul aniversar 2021 a fost trecut cu vederea sau prea puțin adus în dezbaterea publică, mi-am propus ca prin rândurile de mai jos să realizez o scurtă evocare a personalității și activității preotului Stephan Ludwig Roth, în speranța că acestea vor readuce în atenția cititorilor motivele pentru care acesta a fost inclus în galeria marilor prieteni ai românilor transilvăneni.

Stephan Ludwig Roth s-a ivit pe lume la sfârșitul anului 1796, în 24 noiembrie, la Mediaș, în familia preotului lutheran Gottlieb Roth care, la vremea respectivă, păstorea comunitatea săsească din Șeica Mică. Și-a început formația intelectuală în localitatea natală, la Mediaș, după care a luat drumul Sibiului pentru a urma cursurile liceale, mai apoi cel al orașului Tübingen, unde s-a înscris la Facultatea de Teologie a universității de aici. Drumul spre orașul primei studenții a constituit pentru tânărul sas din inima Transilvaniei o adevărată aventură, fiind realizat parte pe jos, parte cu ajutorul mijloacelor de călătorie din epocă, cu popasuri mai lungi sau mai scurte prin orașele Pesta, Viena, Linz, Salzburg și München. De pe urma acestei călătorii, a rezultat o primă broșură de impresii intitulată Gemälde einer Reise durch Oberösterreich, das Salzkammergut, durch Salzburg, Berchtesgaden und einen Teil Bayerns/Imagini dintr-o călătorie prin Austria Superioară, Salzkamergut, Berchtesgaden și printr-o parte a Bavariei, în paginile căreia se regăsesc câteva din ideile viitoarelor sale scrieri (critica societății și vieții politice). A studiat un singur an în cadrul Facultății de Teologie din Tübingen, completându-și cunoștințele prin frecventarea unor cursuri de matematică, fizică și botanică. În anul 1818, având binecuvântarea tatălui său, Stephan Ludwig Roth s-a îndreptat spre Elveția și spre Institutul de Educație din Yverdon al celebrului pedagog Johann Heinrich Pestalozzi, care a intuit faptul că tânărul transilvănean este o minte sclipitoare care, dacă va fi șlefuită așa cum trebuie, va putea realiza lucruri deosebite. Parcursul său ulterior a dovedit faptul că intuiția lui Pestalozzi a fost una corectă.

Preț de doi ani, Stephan Ludwig Roth a studiat și a lucrat la Yverdon alături de mentorul său, Johann Heinrich Pestalozzi, ideile pedagogice promovate de acesta captivându-l atât de mult încât a fost dispus să renunțe la pregătirea sa teologică în favoarea pedagogiei. A urmat, în anul 1820, intervenția tatălui său, care l-a determinat să revină la Tübingen pentru a-și desăvârși formarea teologică. Înainte de aceasta, pe vremea când încă se afla în Elveția, a elaborat un tratat privitor la predarea limbilor străine în școală. Întors la Tübingen, și-a susținut doctoratul, cu o lucrare intitulată Das Wesen des Staates/Esența statului, în care a criticat absolutismul monarhic și a vorbit despre principiile de organizare și conducere a statelor promovate de lucrările iluminiștilor vremii, o cercetare care i-a adus titlul de doctor în filosofie și de „magistru al artelor liberale”.

După susținerea doctoratului, s-a reîntors în Transilvania cu gândul de a pune în aplicare ceea ce învățase alături de Pestalozzi, moment în care a primit cel dintâi semnal că lumea în care a revenit nu era pregătită pentru schimbări majore; în drumul său spre casă, a primit înștiințarea că regimul Metternich (instituit în Imperiul Habsburgic după înfrângerea lui Napoleon Bonaparte și Congresul de la Viena), i-a interzis folosirea titlului de doctor datorită principiilor pe care le-a lansat lucrarea în baza căreia a primit titlul academic. Astfel, și-a început activitatea profesională ca dascăl de istorie la Gimnaziul Evanghelic din Mediaș unde, din nou, a intrat în contact cu „rânduiala” vremii, cel mai grăitor exemplu fiind cel al încasării primului salariu, după trei luni de activitate, episod descris astfel: „[…] în sfârșit, bani câștigați la școală prin munca proprie! Aveam de gând să cumpăr cu ei, lucru pe care nu știu din pricina cărei toane îl amânasem, o lulea cu capul lui Rákóczi, din lemn și cu două capace… pe masă stăteau doldora niște taleri și niște mărunțiș, așa ca felioarele de ridichi. În gând mă și vedeam pufăind și am întins mâinile după bani. <<Stai, stai domnule coleg, făcu directorul, deocamdată nu iei nimic, pentru că cea dintâi leafă pentru primele trei luni se reține drept taxă de instalare în folosul bibliotecii și a profesorilor>>. Și întreg tezaurul dispăru din fața mea”. Departe de a putea crea o instituție de educație precum cea înființată de Pestalozzi la Yverdon, Stephan Ludwig Roth s-a mărginit la aplicarea unor principii pedagogice lansate de mentorul său în cadrul orelor de istorie, timpul său fiind împărțit între catedră și studiul individual în biblioteca gimnaziului.

În paralel cu activitatea de la catedră, Stephan Ludwig Roth s-a afirmat ca un susținător activ al modernizării și extinderii învățământului german din Transilvania, în direcția deschiderii unor noi școli, inclusiv în mediul rural, în cadrul cărora să se pună accent pe ideea de emancipare a poporului prin educație, ideile sale fiind lansate în spațiul public prin intermediul unor conferințe și articole de presă. Toate acestea i-au atras antipatia anumitor cercuri intelectuale și politice săsești care, în anul 1834, au reușit să-l îndepărteze din sistemul de învățământ. A primit, astfel, o nouă lovitură, dublată de loviturile primite în plan personal (în anul 1831 și-a pierdut soția, Sophie Auner, fiica preotului lutheran din Copșa Mică, iar mai apoi doi dintre copii), refugiul identificat pentru a merge mai departe fiind muzica (sursele istorice ne confirmă faptul că Stephan Ludwig Roth a fost un bun organist, pianist, violonist și chitarist).

Rămas văduv și fără o sursă de venit, Stephan Ludwig Roth s-a îndreptat spre cariera ecleziastică, în perioada 1834-1837 fiind predicator la Mediaș, mai apoi preot lutheran în Nemșa (din 1837) și Moșna (din 1847). În anul 1837, s-a recăsătorit cu fiica preotului lutheran din localitatea Băgaciu, Karoline Henter. În toți acești ani a servit cu credință comunitățile păstorite și și-a așternut gândurile în paginile unor lucrări și articole, dintre care cele mai importante au fost: Die Zünfte. Eine Schutzschrift/Breslele. O scriere de apărare (1841), Der Sprachkampf in Siebenbürgen/Lupta pentru limbă în Transilvania (1842), Wünsche und Ratschläge, eine Bittschrift fürs Landvolk/Dorințe și sfaturi, o petiție pentru țărani (1843), Der Geldmangel und die Verarmung in Siebenbürgen, besonders unter den Sachsen/Criza bănească și pauperizarea din Transilvania, mai cu seamă în rândurile sașilor (1843). Lucrarea Lupta pentru limbă în Transilvania a pus bazele viitoarei sale colaborări cu liderii românilor transilvăneni, aceasta realizând o amplă critică a hotărârii Dietei de la Cluj, din anul 1842, de instituire a limbii maghiare ca limbă oficială în Transilvania. Mai mult, Stephan Ludwig Roth a susținut și egala îndreptățire a naționalităților din provincie la limba lor proprie, cu accent pe caracterul dominant al limbii române, considerând că „folosirea limbii materne este un drept uman, care e dat copilului prin naștere”.

În anii premergători Revoluției Pașoptiste, interesul preotului Stephan Ludwig Roth s-a extins și asupra vieții economice și sociale, articolele publicate vorbind despre bresle, sărăcia cotidiană sau militând pentru crearea unor publicații de popularizare a cunoașterii, pentru modernizarea sistemului de transport, pentru modernizarea agriculturii și a activităților manufacturiere etc. A întreprins o călătorie în Würrtemberg cu scopul de a atrage noi coloniști germani pentru așezările transilvănene (1845), a pus bazele primei asociații de gimnastică din Transilvania (1847), a contribuit la întemeierea Asociației Tineretului German din Transilvania, fiind ales președinte ale acesteia pentru o perioadă de doi ani (1848). Problema țărănească, problema iobăgiei, a constituit un alt subiect al scrierilor sale, majoritatea elaborate sub impresia răscoalei țărănești din Galiția (1846). Această problemă a fost expusă de Stephan Ludwig Roth și cu ocazia adunării anuale a Asociației pentru Cunoașterea Transilvaniei, desfășurată în anul 1846, la Sebeș, unde a afirmat că „[…] aristocrația trebuie să coboare spre burghezie, iar iobagul să se înalțe”.

Anul revoluționar 1848 l-a găsit pe Stephan Ludwig Roth în tabăra celor care susțineau revendicările românilor transilvăneni, dovadă participarea sa la Adunarea Națională de la Blaj din 3/15 mai. În acest context, a susținut apropierea comunității săsești de cea a românilor pentru a rezista în fața pretențiilor revoluționarilor maghiari de a alipi Transilvania la Ungaria, precum și ideea unui stat al românilor: „[…] Dacă majoritatea dietei din Cluj proclamă uniunea, națiunea română va privi lucrul acesta, cum și este în realitate, drept un refuz al recunoașterii naționalității sale. Cât ne privește pe noi, ungurii fanatizați vor încerca să ne silească a primi uniunea. Va trebui atunci să chemăm în ajutor românii. Pun foarte puțin temei pe Viena, acolo nu se știe cine-i bucătarul și care-i ospătarul […] Ideea unui stat al românilor trăiește în mii și mii de inimi”. La 21 octombrie 1848, a fost numit membru în Comitetul Ardelean de Pacificare, organism din care făceau parte atât sași, cât și români, iar la 1 noiembrie a fost numit, de către generalul Puchner, comisar imperial pentru 13 sate din comitatul Târnava, părăsite de autoritățile maghiare (pe care le-a alipit așa-numitului „Pământ Crăiesc”, teritoriul locuit de sași). A îndeplinit aceste oficii până în luna ianuarie a anului 1849, când armatele generalului Józef Bem au ocupat Pământul Crăiesc. Refuzând să caute adăpost din calea armatelor maghiare, Stephan Ludwig Roth s-a întors în parohia sa din Moșna, obținând chiar și un salvconduct din partea generalului Bem.

În primăvara anului 1849, după ce armatele generalului Bem s-au îndreptat spre zona Banatului, comisarul guvernamental maghiar László Csányi l-a arestat pe Stephan Ludwig Roth și l-a încarcerat la Cluj. La 11 mai 1849 a fost judecat de către Tribunalul Marțial din Cluj pentru activitatea sa de membru al Comitetului de Pacificare și de comisar imperial și condamnat la moarte prin împușcare. Sentința a fost executată la câteva ore după pronunțare, acest răstimp fiind folosit de Stephan Ludwig Roth pentru a scrie o scrisoare către copiii săi, în care a mărturisit că a încercat să lupte pentru egala îndreptățire a naționalităților din Transilvania și nu împotriva națiunii maghiare. Alături, până în ultimele clipe ale vieții, i-a stat preotul lutheran al Clujului, Georg Hintz, cel care avea să și descrie tragicul epilog: „[…] Străbătând citadela, am ajuns la locul execuției, aflat în spatele acesteia […] Auzeam horcăitul de moarte al numeroaselor victime ce fuseseră măcelărite, căzând aici de curând, vaietele și hohotele părinților, soțiilor și copiilor ce-și văzuseră aici fii, soții sau tații sângerând cumplit […] Cu toate acestea, nefericitul meu prieten direct implicat în acest spectacol infernal stătea atât de liniștit și de calm în careul militar închis în jurul nostru de parcă soarta ar fi luat o întorsătură favorabilă. Mi-a strâns mâna recunoscător, rugându-mă: <<Dragă frate, înmoaie această batistă în sângele inimii mele, după ce voi fi căzut și trimite-o fiicei mele mai mari>> […] După citirea sentinței, s-a dus la ofițerul comandant și i s-a adresat cu următoarele cuvinte: <<Domnule căpitan, am o dorință! Cer iertare, de dragul copiilor mei!>>. Cel căruia îi vorbise, răspunde emoționat: <<Nu am căderea de a ierta>> […] <<Atunci lăsați-mă să mai spun odată Tatăl Nostru>>, zise nefericitul și îngenunche. După ce a terminat de rostit rugăciunea, s-a ridicat și luându-și rămas bun pentru ultima oară de la mine și-a scos pălăria și a azvârlit-o cu putere peste umăr în mulțime, strigând: <<Nu mai am nevoie de ea>>, apoi, întorcându-se spre ofițer, îi spuse: <<Acum sunt la dispoziția dumneavoastră, domnule căpitan>>. La semnul acestuia, se înfățișă un bărbat cu o cârpă albă în mână, ca să-l lege la ochi. Roth a refuzat acest lucru, considerând că este inutil. La locul indicat, nobilul bărbat stătea cu mâinile încrucișate la piept, cu privirea transfigurată, îndreptată către cer. Atunci răsună îngrozitoarea comandă <<Foc!>> și la intervale scurte, se auziră trei împușcături […] După ce victima se prăbuși, în mulțimea nesfârșită se așternu o tăcere de mormânt”. În această manieră, demnă, a părăsit lumea celor vii cel care a fost preotul și profesorul Stephan Ludwig Roth, un om a cărui singură greșeală a fost credința că pe pământul Transilvaniei pot trăi, egali, cu aceleași drepturi atât maghiari, cât și români, sași și alte naționalități (un crez devenit astăzi o realitate de netăgăduit).

Stephan Ludwig Roth rămâne până în zilele noastre o personalitate emblematică a culturii transilvănene, un vizionar care nu a precupețit niciun efort pentru ca idealurile în care a crezut să fie transpuse în practică (chiar cu prețul vieții), un stâlp al națiunii sale și un adevărat prieten al românilor din Transilvania. Scrierile semnate Stephan Ludwig Roth ne prezintă un om înaintea vremurilor sale, un om pentru care cuvintele „libertate” și „egalitate” nu au fost așezate doar pe hârtie, ci și transpuse în lupta sa neobosită pentru schimbarea și modernizarea societății în care a trăit. Din aceste considerente, am ținut să împărtășesc rândurile de mai sus publicului cititor, pentru ca mesajul activității și scrierilor sale să nu fie abandonat, ci mereu adus în actualitate, pentru a nu uita cine am fost, cine suntem și încotro sau spre ce ne îndreptăm.

BIBLIOGRAFIE:

1) Barițiu, George, Părți alese din istoria Transilvaniei pe două sute de ani din urmă, volum II, Brașov, Inspectoratul pentru Cultură al Județului Brașov, 1994;

2) Bulei, Dumitra, „Stephan Ludwig Roth, simbol al istoriei săsești din veacul al XIX-lea”, în Țara Bârsei, serie nouă, număr 12, 2013;

3) Cosma, Ela, „Liberalism versus conservatorism la sași la 1848-1849. Cu o privire introductivă asupra liberalismului german și austriac”, în volumul Transilvania între medieval și modern, coordonat de Camil Mureșanu, Cluj-Napoca, Centrul de Studii Transilvane, 1996;

4) Cosma, Ela, Figuri săsești și austriece din Transilvania (secolul al XIX-lea și Revoluția de la 1848), Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2008;

5) Cosma, Ela; Botezan, Liviu; Isac, Ionuț; Varga, Attila, Biografii istorice transilvane. Dicționar al personalităților Revoluției de la 1848-1849 din Banat și Transilvania. Chipuri dintr-un an de neuitat, București, Editura Academiei Române, 2008;

6) Giura, Lucian; Giura, Geraldina, Maura (editori), Stephan Ludwig Roth și românii. Antologie, ediția a II-a revizuită și adăugită, Sibiu, Editura Techno Media, 2019;

7) Göllner, Carol, Stephan Ludwig Roth. Viața și opera, București, Editura Științifică, 1966;

8) Kroner, Michael, Stephan Ludwig Roth. Viața și opera, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1974;

9) Stephan Ludwig Roth, Lupta pentru limbă în Transilvania, volum editat de Constantin Vlăduț, București, Editura 100+1 Gramar, 1998;

10) Wagner, Ernst, Istoria sașilor ardeleni, București, Editura Meronia, 2000.