Studenți din şapte ţări învată la Bistrița cum se restaurează cojoacele tradiționale din piele

de | iul. 21, 2020 | Cultură

Tineri din şapte ţări, care studiază la universităţi din Europa, participa timp de două săptămâni la Bistrița, la o tabără internaţională de conservare şi restaurare a cojoacelor tradiționale din piele. Deschiderea taberei a avut loc luni, 20 iulie,  la Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud.

Pe durata proiectului, Cei opt studenţi ei se vor familiariza cu aspecte legate de tradiţia cojoacelor şi pieptarelor româneşti, putând face comparaţii cu propriile costume naţionale. De asemenea, vor aplica tehnici de curăţare a pieselor, vor folosi unelte specifice şi vor învăţa să brodeze pe piele. Activităţile sunt organizate de muzeul bistriţean, în colaborare cu Asociaţia culturală „Patrimoniu pentru viitor” şi Asociaţia „European Heritage Volunteers”, cu participarea a doi experţi în conservare şi restaurare de la Muzeul „Astra” din Sibiu, informează AGERPRES.

Partea practică va fi completată cu activităţi educative, care să le permită participanţilor să cunoască tradiţiile şi obiceiurile zonei şi să viziteze monumentele locale. Oaspeţii vor ajunge şi la mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele, unde vor afla de la măicuţe diverse tehnici de cusut şi brodat.

Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud deţine o colecţie de 155 de sumane, cojoace şi pieptare – piese de patrimoniu provenite din toate zonele judeţului, care au făcut obiectul unei expoziţii în iarna anului trecut, cea mai veche datând din anul 1890.

Ultimele articole

Sfințirea capelei mortuare din Cămărașu

Sfințirea capelei mortuare din Cămărașu

Comunitatea ortodoxă din Cămărașu, Protopopiatul Cluj I, a fost binecuvântată sâmbătă, 28 mai 2022, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Cu acest prilej, de la ora...

Ion Agârbiceanu – scriitor român

Ion Agârbiceanu – scriitor român

Ion Agârbiceanu s-a născut la data de 12 septembrie 1882 în satul Cenade, în apropiere de Blaj. A moștenit de la părinții săi darul pentru a scrie povești remarcabile. Tatăl său era pădurar, om cu dragoste de carte, era abonat la multe ziare și reviste ale vremii, iar...

Mai multe din Cultură
Concert de gală, organizat la Universitatea Babeș-Bolyai

Concert de gală, organizat la Universitatea Babeș-Bolyai

Universitatea Babeș-Bolyai organizează, în perioada 3 - 5 noiembrie 2019, o serie de manifestări pentru a marca un secol de la fondarea primei instituții românești de învățământ superior la Cluj, un eveniment de o importanță majoră pentru educația din România....

Festivalul internațional „Meridian” ajunge la Cluj-Napoca

Festivalul internațional „Meridian” ajunge la Cluj-Napoca

Cea de-a 15-a ediție a festivalului „Meridian”, unul din cele mai importante festivaluri de muzică nouă din țară, ajunge în acest an  și la Cluj-Napoca. În data de 6 noiembrie a.c., de la ora 18:00, în sala 11 a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”, va avea...