Studenți din şapte ţări învată la Bistrița cum se restaurează cojoacele tradiționale din piele

de | iul. 21, 2020

Tineri din şapte ţări, care studiază la universităţi din Europa, participa timp de două săptămâni la Bistrița, la o tabără internaţională de conservare şi restaurare a cojoacelor tradiționale din piele. Deschiderea taberei a avut loc luni, 20 iulie,  la Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud.

Pe durata proiectului, Cei opt studenţi ei se vor familiariza cu aspecte legate de tradiţia cojoacelor şi pieptarelor româneşti, putând face comparaţii cu propriile costume naţionale. De asemenea, vor aplica tehnici de curăţare a pieselor, vor folosi unelte specifice şi vor învăţa să brodeze pe piele. Activităţile sunt organizate de muzeul bistriţean, în colaborare cu Asociaţia culturală „Patrimoniu pentru viitor” şi Asociaţia „European Heritage Volunteers”, cu participarea a doi experţi în conservare şi restaurare de la Muzeul „Astra” din Sibiu, informează AGERPRES.

Partea practică va fi completată cu activităţi educative, care să le permită participanţilor să cunoască tradiţiile şi obiceiurile zonei şi să viziteze monumentele locale. Oaspeţii vor ajunge şi la mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele, unde vor afla de la măicuţe diverse tehnici de cusut şi brodat.

Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud deţine o colecţie de 155 de sumane, cojoace şi pieptare – piese de patrimoniu provenite din toate zonele judeţului, care au făcut obiectul unei expoziţii în iarna anului trecut, cea mai veche datând din anul 1890.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Ziua Internațională a Iei, la Muzeul Municipal Dej

Ziua Internațională a Iei, la Muzeul Municipal Dej

Ziua Internațională a Iei va fi sărbătorită vineri, 24 iunie, de Sânziene, și în cadrul unui eveniment organizat de Primăria Municipiului Dej, prin Muzeul Municipal, alături de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj. Începând de...

De Ziua Iei, șezătoare la Gherla

De Ziua Iei, șezătoare la Gherla

Zeci de elevi și cadre didactice din Gherla  participă  astăzi, 23 iunie, la o șezătoare tradițională, organizată la Muzeul de Istorie din localitate, cu ocazia Zilei Naționale a Portului Tradițional din România și Ziua Universală a Iei, marcată anual în 24 iunie, de...

„Motanul încălțat”, în premieră la Teatrul „Puck”!

„Motanul încălțat”, în premieră la Teatrul „Puck”!

Un nou spectacol va intra în curând în repertoriul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca. Este vorba de „Motanul încălțat”, după Charles Perrault, în regia lui Cristian Nedea, a cărui premieră va avea loc duminică, 26 iunie, de la ora 11. Povestea clasică e...