Studenți teologi clujeni, în stagiu de practică la Sfântul Munte Athos

de | aug. 12, 2016 | Actualitatea religioasă

În perioada 04-14 iulie 2016, un grup de opt studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, din cadrul Universității Babeș-Bolyai, au efectuat un stagiu de practică în Sfântul Munte Athos, Grecia. Timp de zece zile ei au făcut ascultare la două dintre cele mai renumite mănăstiri din Sfântul Munte: Mănăstirea Vatoped și la Schitul românesc Prodromu, ce aparține de Mănăstirea Marea Lavră.

În fiecare zi au participat la programul slujbelor și al activităților mănăstirești: la laboratorul de plante medicinale, la atelierul de tămâie, la bucătărie și la menajul din mănăstire, unde zilnic, cu excepția sărbătorilor, trebuiau să fie prezenți. În timpul liber, tinerii au vizitat  mai multe mănăstiri și schituri din Sfântul Munte, printre care: Simonos Petras, Cutlumuș, Iviron, Stavronichita, Pantocrator, Zografu, schitul Sfântul Apostol Andrei și schitul românesc Sfântul Ipatie.

La fiecare mănăstire, după cum este tradiția locului, pelerinii au fost serviți cu un pahar de apă, rahat și ouzo (băutură tradițională grecească). O parte dintre aceștia au făcut o drumeție pe vârful Athonului, la cota 2033. La întoarcerea spre casă au vizitat Mănăstirea Suroti, unde se află mormântul Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul, orașul Tesalonic, ruinele orașului vechi și Biserica Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, unde se află sfintele sale moaște izvorâtoare de mir.

De asemenea au participat alături de alți seminariști și studenți teologi de la  Facultățile de Teologie din București, Sibiu, Alba Iulia și Arad la o serie de întâlniri duhovnicești cu părinții athoniți, care le-au adresat cuvinte de folos duhovnicesc, sfaturi părintești pentru luminarea minții și întărire în credință.

Stagiul de practică s-a desfășurat cu binecuvântarea și susținerea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și prin purtarea de grijă a părintelui protos. Benedict Vesa, secretar eparhial.

 

Darius Echim, student în anul III la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca

 

Ultimele articole

15 mai – Ziua internaţională a familiilor

15 mai – Ziua internaţională a familiilor

În data de 15 mai este serbată Ziua Internaţională a Familiei. Biserica Ortodoxă Română sărbătorește, în duminica cea mai apropiată de această dată, o zi națională a familiei. Anul acesta. Duminica Familiei Creștine este serbată în 14 mai. Cu această ocazie, vă...

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Bistrița

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Bistrița

Clericii din Protopopiatul Ortodox Bistrița s-au reunit luni, 15 mai 2023, în cadrul conferinței preoțești semestriale de primăvară. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, fiind săvârşit în Biserica de la Coroana, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei,...