Bătrânul Ioil zicea:
„Sufletul are o valoare infinită, lucrul acesta-i evident. Când vrem să spălăm o pânză, nu vom folosi niciodată un săpun mai scump ca pânza. Săpunul trebuie să fie mai puţin scump, sau la rigoare, de aceeaşi valoare ca pânza. Cu ce este spălat şi curăţit sufletul nostru? Cu sângele lui Hristos! Şi care este valoarea sângelui lui Hristos? Infinită! Rezultă că sufletul nostru care este curăţit cu sângele lui Hristos are o valoare infinită.”
Ultimele articole
„Câmpul înflorit, prin finețea, prin curăția și gingășia florilor, are puterea să încânte inima oricăruia dintre noi. Asemeni florilor sunt și Sfinții. Ei sunt podoabe ale țarinii duhovnicești, florile alese ale credinței și ale Împărăției lui Dumnezeu. Sfântul Duh ne...
În slujba înmormântării ne rugăm pentru cel plecat ca Domnul să-i facă parte de odihnă „întru lumina feţei Sale şi întru îndulcirea frumuseţii Sale”. Ne descrie imnograful întâlnirea cu Părintele nostru „față către față”, cu chipuri luminate, bucurându-ne de...
Părintele Vasile Flueraș a odrăslit într-o familie cu rădăcini adânci în vechea lume românească din mărginimea Clujului. Părinții săi, Constantin și Rozalia Flueraș, au făcut parte din comunitatea străveche a satului Cluj-Mănăștur, până în anul 1894 o localitate distinctă din punct de vedere administrativ de orașul Cluj. Contribuția românilor din Mănăștur la pulsul românesc al Clujului a fost una deloc neglijabilă, comunitatea avându-l drept reprezentant ales în delegația clujeană la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 pe mănăștureanul Pavel Albu (1885-1939). Asemenea majorității românilor, familia episcopului Vasile și-a adus obolul ei de sânge și lacrimi la înfăptuirea idealului național românesc, bunicul său patern căzând pe fronturile Primului Război Mondial.
Timpul pe care îl petrecem în această viață, vă îndemn să fie în așa fel prețuit încât să ne asigurăm veșnicia. Cu toții am trecut prin încercări și greutăți, dar acestea ne-au fost date pentru a ne verifica puterea credinței. În aceste încercări nu suntem singuri, o...
Creştinismul e paradoxal. Nu numai că ne cere să nu le facem rău vrăjmaşilor, dar ne cere chiar să îi iubim. Creştinismul ne cere să îi iubim pe vrăjmaşii noştri şi să facem bine celor ce ne fac rău. De fapt, iubiţi fraţi şi surori, încă din Vechiul Testament suntem...
Despre dragostea pe care trebuie să o avem pentru cei ce ne stânjenesc şi ne chinuiesc, Bătrânul Porfirie zicea: „Orice om care ne jigneşte, ne face rău, ne calomniază sau este nedrept cu noi, este unul dintre fraţii noştri căzut în mâinile diavolului. Până ce-l...
Dragostea este semnul după care se recunosc creştinii. Bătrânul Amfilohie zicea: „Noi trebuie să avem dragoste faţă de persoana lui Hristos, această dragoste este necesară vieţii sufletului nostru. Dragoste faţă de creaturile lui Dumnezeu, faţă de animale, de copaci,...
Bătrânul Ieronim zicea: „Vrei să iubeşti oamenii? Iubeşte-L pe Hristos şi vei vedea cât îi vei iubi pe oameni, chiar dacă nu vrei. Dragostea care vine din dragostea lui Hristos este dragoste puternică şi veritabilă. Iubeşte-L pe Hristos!”
„Dragostea adevărată se aseamănă cu flacăra unei lumânări. Oricâte alte lumânări s-ar aprinde din ea, flacăra primeia rămâne întreagă şi nu se micşorează deloc. Şi, fiecare nouă lumânare, are aceeaşi flacără ca şi precedentele”
„Ceea ce nu-i dăm lui Dumnezeu spre a fi întrebuinţat de El, este întrebuinţat de diavol. De aceea Domnul ne-a dat porunca să-L iubim din tot sufletul şi din toată inima, pentru ca cel rău să nu găsească nici loc, nici odihnă pentru a locui în noi”
Bătrânul Porfirie zicea: Fără sacrificiul din partea noastră, dacă-l judecăm pe fratele nostru care a păcătuit, îl facem să cadă şi mai jos. Şi invers, printr-un sacrificiu al dragostei noastre şi prin rugăciunea noastră tainică pentru el, îi trezim conştiinţa, care...
