Bătrânul Ioil zicea:
„Sufletul are o valoare infinită, lucrul acesta-i evident. Când vrem să spălăm o pânză, nu vom folosi niciodată un săpun mai scump ca pânza. Săpunul trebuie să fie mai puţin scump, sau la rigoare, de aceeaşi valoare ca pânza. Cu ce este spălat şi curăţit sufletul nostru? Cu sângele lui Hristos! Şi care este valoarea sângelui lui Hristos? Infinită! Rezultă că sufletul nostru care este curăţit cu sângele lui Hristos are o valoare infinită.”