Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Opera Națională Română Cluj-Napoca găzduiește spectacolul „Sunetul muzicii”, unul dintre cele mai îndrăgite musicaluri ale secolului XX, cu muzica semnată de Richard Rodgers, versurile de Oscar Hammerstein II, și libretul realizat de Howard Lindsay și Russel Crouse.

Spectacolul va avea loc miercuri, 28 ianuarie 2026, de la ora 18:30, în Sala Mare a Operei Naționale Române Cluj-Napoca și este prezentat în două acte, având la pupitrul dirijoral pe Adrian Morar, iar distribuția reunește soliști ai instituției, invitați și ansamblurile Operei.

În rolul principal, Maria Rainer este interpretată de Alexandra Leșiu (invitată), iar rolul Georg von Trapp îi revine lui David Pogana. Din distribuție mai fac parte: Liliana Feher (Maica Superioară), Florin Pop (Max Detweiler), Lucia Bulucz (Elsa Schraeder), precum și copiii din familia von Trapp, interpretați de artiști tineri și copii implicați în proiect.

Regia artistică și mișcarea scenică/coregrafia sunt semnate de Mihaela Sandu, scenografia fiind realizată în adaptare după Valentin Codoiu. Corneliu Felecan asigură conducerea corului, iar pregătirea muzicală a copiilor din corul Junior Vip este realizată de Anca Mona Mariaș. Participă Orchestra, Corul și Ansamblul de balet ale Operei Naționale Române Cluj-Napoca.

„Sunetul muzicii” a fost creat la sfârșitul anilor 1950, într-o perioadă de mare efervescență a musicalului american. Premiera pe Broadway a avut loc în 1959, producția bucurându-se de un succes remarcabil, cu 1443 de reprezentații, iar în 1960 a obținut cinci premii Tony.

Povestea urmărește destinul emoționant al familiei Von Trapp, în Austria anilor dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial: Maria Rainer, venită de la o mănăstire, devine guvernantă în casa unui ofițer văduv și aduce în familie bucuria muzicii, speranța și dragostea. În contextul invaziei naziste, familia este nevoită să-și părăsească țara, într-un drum spre libertate și siguranță.

Spectacolul este recomandat publicului cu vârsta de peste 5 ani, se joacă în limba română, fără supratitrare, include o pauză și se încheie în jurul orei 21:45.