Sute de credincioși din Țara Codrului, la hramul Mănăstirii „Sfânta Maria Magdalena” din Oarța de Sus

de | iul. 22, 2016 | Actualitatea religioasă

Sute de credincioși din Țara Codrului au participat vineri, 22 iulie 2016, la hramul Mănăstirii „Sfânta Maria Magdalena” de la Oarța de Sus.

Frumoasa poiană a mănăstirii a fost însuflețită de atmosfera de sărbătoare creată de prezența a doi ierarhi și a numerosi preoți care s-au făcut părtași marelui praznic al Sfintei Maria Magdalena, ocrotitoarea așezământului monahal înființat în urmă cu 4 ani, la dorința Înaltpreasfințitului Părinte Andrei.

Sfânta Liturghie a fost oficiată pe Altarul de Vară, de Mitropolitul Clujului, care participă în fiecare an la hramul mănăstirii din localitatea natală Oarța de Sus.

DSC_2134Alături de Înaltpreasfințitul Andrei a slujit Preasfințitul Iustin Sigheteanul, Arhiereul vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului care le-a mulțumit credincioșilor veniți la hramul așezământului monahal și a felicitat obștea mănăstirii pentru activitatea deosebită pe care o desfășoară.

La rândul său, Mitropolitul Clujului a vorbit despre viața Sfintei Maria Magdalena, cea numită întocmai cu Apostolii:

„Încă o dată Dumnezeu ne-a îngăduit bucuria aceasta ca împreună să sărbătorim hramul mănăstirii de la Oarța. Această mănăstire este ocrotită cu rugăciunile Sfintei Maria Magdalena pe care biserica noastră o numește întocmai cu Apostolii. A fost primul om cu care Domnul Iisus Hristos a vorbit după Înviere. Râvna mare a ei și a celorlalte femei mironosițe este subliniată în mai multe locuri din Sfânta Scriptură dar în mod special în duminica Învierii este scos în evidență rolul pe care Maria Magdalena și celelalte femei mironosițe îl au în viața noastră duhovnicească”.

„Această mănăstire va aduna lumea şi va binecuvânta plaiurile”

Mănăstirea „Sfânta Maria Magdalena” de la Oarța de Sus  a fost înființată  în anul 2012. Obștea monahală este formată din viețuitori veniți de la Mănăstirea „Sfânta Maria Skobțova” din Alba Iulia.

„Cu ajutorul lui Dumnezeu, la poala Codrului, iată că s-a ctitorit mănăstirea, deocamdată mică, dar noi credem că va deveni mare, şi rugăciunile făcute de părinţii călugări aici vor binecuvânta toată zona. Ţara Codrului îşi are specificitatea ei, frumuseţea ei şi nădăjduim că această mănăstire va aduna lumea şi va binecuvânta plaiurile“, spunea acum doi ani, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, la hramul mănăstirii din Oarța de Sus.

Viața Sfântei Maria Magdalena, cea întocmai cu Apostolii

Sfânta Mironosiță și întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena, pomenită astăzi în calendarele ortodoxe a fost uceniţă şi mironosiţă a Mântuitorului Iisus Hristos, cea dintâi şi cea mai mare dintre toate uceniţele şi purtătoarele de mir. Era din Galileea, din cetatea Magdala, de la hotarele Galileei cu Siria.Înainte de a-L întâlni pe Hristos, ducea o viaţă de grele pătimiri. Mântuitorul a tămăduit-o de toată stricăciunea, luminându-i cugetul cu lumina unei noi vieţi, din dumnezeiasca dragoste. Din acea clipă, Maria s-a făcut următoare lui Hristos, slujindu-L cu credinţă. În momentul răstignirii, Maria Magdalena a rămas lângă Crucea Mântuitorului, iar când Sfântul Trup al Domnului a fost aşezat în mormânt, ea l-a uns cu miresme, vărsând multe lacrimi.

Maria Magdalena s-a învrednicit a fi cea dintâi care a primit de la înger vestea Învierii Domnului şi tot ea a fost prima persoană care L-a văzut pe Domnul Înviat. După Înălţarea la cer a Domnului, Sfânta Maria Magdalena a pornit alături de Sfinţii Apostoli în lupta plină de primejdii pentru răspândirea credinţei. Tradiţia spune că a ajuns până la Roma, iar de acolo la Efes, unde slujea Sfântului Apostol Ioan.

 

Ultimele articole

Biserica din Poienile Zagrei, resfințită de Mitropolitul Clujului

Biserica din Poienile Zagrei, resfințită de Mitropolitul Clujului

În Duminica a 4-a după Paști (a vindecării slăbănogului de la Vitezda), 15 mai 2022,  Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din...

Mitropolitul Andrei i-a binecuvântat pe românii din Londra

Mitropolitul Andrei i-a binecuvântat pe românii din Londra

În Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor), 8 mai 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității ortodoxe române din Londra, Regatul...