Sute de credincioși, la hramul Parohiei „Sfânta Treime” din Jucu de Sus

de | iun. 19, 2019

Numeroase lăcașuri de cult au celebrat, la începutul acestei săptămâni, hramul Sfintei Treimi. În cadrul Protopopiatului Ortodox Român Cluj 1 există puține biserici cu hramul „Sfânta Treime” (Parohia Baciu 1, Filia Straja, Parohia Popești, Filia Pruniș și Parohia Jucu de Sus). Biserica Parohiei Jucu de Sus, unde slujește  Pr. Gheorghe Anițaș, s-a dovedit neîncăpătoare în ziua hramului, la Sfânta Liturghie participând între alții primarul Comunei, domnul Valentin Dorel Pojar, comandantul Depozitului 194 Armament și Muniții „Valea Prodăii”, domnul locotenent-colonel Florin Gheorghe Zirbo, și alte oficialități locale. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preacuviosul Părinte Nicolae, starețul Mănăstirii Nicula, care la final a citit și câteva rugăciuni de binecuvântare. Credincioșii, în număr mare, au fost invitați de părintele paroh la o agapă frățească. Părintele Gheorghe Anițaș s-a născut la data de 18 aprilie 1954, în localitatea Seini, jud. Maramureș.  A absolvit Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, promoția 1976, fiind hirotonit preot de către Preasfințitul Episcop-vicar Iustinian Maramureșeanul la data de 25 septembrie 1976. Păstorește comunitatea din Jucu de Sus începând cu același an. Biserica cu hramul „Sfânta Treime” a fost ridicată în anul 1902, căreia mult mai târziu, în 1960, i-a fost adăugat un turn. În anul 1994, Biserica a fost supusă unor reparații capitale, constând în intervenții asupra boltei și picturii, realizată în tehnica frescei de către preotul Damian Tuluc. În 1998 a fost refăcut acoperișul în întregime, iar în anul următor a fost instalat iconostasul, realizat din lemn de stejar.

Pr. Cristian Marius FOCȘANU

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Slujire și comuniune, în parohia Cara

Slujire și comuniune, în parohia Cara

În cadrul proiectului demarat  de Protopopiatul Cluj II de înfrățire a parohiilor urbane cu parohii din zona rurală, Parohia Ortodoxă Română „Întâmpinarea Domnului” din municipiul Cluj-Napoca a întreprins o vizită misionară în Parohia Ortodoxă Cara din Protopopiatul...

Cerc preoţesc şi lansare de carte în Parohia Nimigea de Sus

Cerc preoţesc şi lansare de carte în Parohia Nimigea de Sus

În prezenţa pr. Ioan Dâmbu, protopopul Ţării Năsăudului, preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Vasile Dan, s-au întâlnit în Duminica a 18-a după Rusalii în Parohia Nimigea de Sus. Începând cu ora 16.00, în Biserica cu hramul „Sfântul Ierarh...

Ziua Muntelui la Mărișel

Ziua Muntelui la Mărișel

Ziua Muntelui a fost sărbătorită duminică, 15 septembrie 2019, în Parohia Mărișel, din Protopopiatul Huedin. Evenimentul a început cu oficierea Sfintei Liturghii în biserica parohială din Mărișel. Din soborul slujitor au făcut parte: pr. Lupuțan Dan, protopopul de...