Sute de credincioși, la hramul Parohiei „Sfânta Treime” din Jucu de Sus

de | iun. 19, 2019 | Activități parohiale

Numeroase lăcașuri de cult au celebrat, la începutul acestei săptămâni, hramul Sfintei Treimi. În cadrul Protopopiatului Ortodox Român Cluj 1 există puține biserici cu hramul „Sfânta Treime” (Parohia Baciu 1, Filia Straja, Parohia Popești, Filia Pruniș și Parohia Jucu de Sus). Biserica Parohiei Jucu de Sus, unde slujește  Pr. Gheorghe Anițaș, s-a dovedit neîncăpătoare în ziua hramului, la Sfânta Liturghie participând între alții primarul Comunei, domnul Valentin Dorel Pojar, comandantul Depozitului 194 Armament și Muniții „Valea Prodăii”, domnul locotenent-colonel Florin Gheorghe Zirbo, și alte oficialități locale. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preacuviosul Părinte Nicolae, starețul Mănăstirii Nicula, care la final a citit și câteva rugăciuni de binecuvântare. Credincioșii, în număr mare, au fost invitați de părintele paroh la o agapă frățească. Părintele Gheorghe Anițaș s-a născut la data de 18 aprilie 1954, în localitatea Seini, jud. Maramureș.  A absolvit Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, promoția 1976, fiind hirotonit preot de către Preasfințitul Episcop-vicar Iustinian Maramureșeanul la data de 25 septembrie 1976. Păstorește comunitatea din Jucu de Sus începând cu același an. Biserica cu hramul „Sfânta Treime” a fost ridicată în anul 1902, căreia mult mai târziu, în 1960, i-a fost adăugat un turn. În anul 1994, Biserica a fost supusă unor reparații capitale, constând în intervenții asupra boltei și picturii, realizată în tehnica frescei de către preotul Damian Tuluc. În 1998 a fost refăcut acoperișul în întregime, iar în anul următor a fost instalat iconostasul, realizat din lemn de stejar.

Pr. Cristian Marius FOCȘANU

Ultimele articole

Agenda ierarhilor în Duminica a 5-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 5-a după Rusalii

În Duminica a 5-a după Rusalii (a vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei), 25 iulie 2021, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului...

Patriarhul României a împlinit 70 de ani

Patriarhul României a împlinit 70 de ani

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a împlinit joi, 22 iulie 2021, vârsta de 70 de ani.  Patriarhul Daniel s-a născut în 1951, în satul Dobrești, comuna Bara, județul Timiș, fiind al treilea copil în familia învățătorului Alexie și...

Instalarea noului preot al Parohiei Poieni, Protopopiatul Huedin

Instalarea noului preot al Parohiei Poieni, Protopopiatul Huedin

Duminică, 29 decembrie 2019, credincioșii din Parohia Poieni, Protopopiatul Huedin, și-au întâmpinat noul paroh, în persoana părintelui Copaciu Ciprian Eugen. Evenimentul deosebit din viața parohiei a avut loc în biserica parohială din Poieni și a fost precedat de...