Sute de elevi se pregătesc de faza locală a Olimpiadei de Religie

de | ian. 18, 2016 | Actualitatea religioasă

Circa 300 de elevi din Cluj vor participa sâmbătă, 23 ianuarie 2016, la faza locala a Olimpiadei de Religie.

Concursul va fi organizat în 6 centre din județ si are ca scop testarea cunoștințelor cât și a creativității elevilor. Din numărul total de participanți vor merge mai departe la etapa județeană un procent de 25 %.

Religia este o disciplină de viață, de o importanță foarte mare, care se reflectă în întreaga viață a elevului, spune inspectorul de religie al județului Cluj, părintele Marian Sidon: „Nădăjduim că elevii care vor participa în acest an școlar la Olimpiada de Religie vor reuși să realizeze lucrări frumoase, lucrări care să reflecte cu adevărat preocuparea lor pentru acestă disciplină de studiu, disciplină care este de fapt o disciplină de viață, care se reflectă în atitudinile și comportamentele acestor elevi. Subiectele care se vor realiza vor fi concepute în așa fel încât să pună în valoare atât cunoștințele dobândite de către elevi cât și creativitatea acestora. În ceea ce privește identificarea și mai cu seamă practicarea acestor cunoștințe în viața cotidiană a elevilor”.

Etapa locala a Olimpiadei de Religie va fi urmată de faza județeană, care va avea loc la Cluj-Napoca în data de 5 martie.

Ultimele articole

ASCOR Cluj. Ajutor pentru Ucraina. Află cum poți ajuta

ASCOR Cluj. Ajutor pentru Ucraina. Află cum poți ajuta

ASCOR Cluj și Asociatia Prietenii Bisericii Studentilor din Cluj-Napoca vor trimite marți seara, 1 martie, ajutoare înspre Ucraina. Cei care vor să ajute pot lăsa un colet la #Mitropolie, la căminul preoțesc, în cursul zilei de #MARȚI, 01.03.2022, până la #ora 19:00....

O nouă seară duhovnicească organizată de tinerii din ASCOR Cluj

O nouă seară duhovnicească organizată de tinerii din ASCOR Cluj

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din Cluj invită credincioşii să participe la cea de-a cincea seară duhovnicească din acest post al Nașterii Domnului. Cei care vor participa joi seara la slujba Vecerniei în Catedrala Mitropolitană vor putea asculta un cuvânt...

Concertul de colinde „Copii pentru copii”

Concertul de colinde „Copii pentru copii”

Pentru că sărbătoarea Crăciunului înseamnă solidaritate, mai mulți copii din Bistrița au dorit ca acum, în preajma marii sărbători a Nașterii Domnului, să fie alături de cei de vârsta lor care trăiesc în sărăcie. Împreună cu profesorii au pregătit un concert caritabil...

Colindul – bucuria tuturor

Colindul – bucuria tuturor

Membrii Asociației Tinerilor Ortodocși ai Catedralei Episcopale din Baia Mare i-au colindat pe copilașii, tinerii și vârstnicii din Spitalul Județean Dr. Constantin Opriș din Baia Mare. Activitatea a fost coordonată de Diac. Ionuț Pleș și au participat 34 de voluntari...

Spectacol caritabil, pentru copiii dependenți de dializă

Spectacol caritabil, pentru copiii dependenți de dializă

Mai mulți copii și tineri clujeni vor urca luni, 14 decembrie 2015, pe scena Colegiului „Ana Aslan”, în beneficiul copiilor dependenți de dializă. Acum 10 ani, un clujean schimba viața acestor copii, nu mai puțin de 40 la număr. Condamarea la o suferință atât de mare,...