Sute de fotografii etnografice, realizate de artiști din țară și străinătate, expuse în perioada următoare la Cluj-Napoca

de | nov. 10, 2020

Foto: Trofeul Carol Popp de Szathmary, Adela Rusu, Sufletul lutului (CJCPCT Cluj)

Aproximativ 500 de fotografii etnografice, realizate de 50 de fotografi români și străini care iubesc satul românesc au fost înscrise în cadrul Concursului naţional „FOTOGRAFIA – DOCUMENT ETNOGRAFIC”, ediţia a XVII-a, derulat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj.

Imaginile alb-negru și color surprind momente importante și detalii din viața comunităților sătești de români, maghiari, romi, ucraineni, secui, ceangăi și sași din România. Dintre acestea, juriul competiției a selectat aproape 250 de imagini, care vor fi expuse până la finalul acestui an, dar și la începutul anului 2021 la Cluj-Napoca, în foaierul Bibliotecii Județene „Octavian Goga” și la Muzeul de Artă.

Ediția din acest an a concursului s-a desfășurat pe două secțiuni principale, fotografie de autor, cu temă liberă etnografică, alb/negru sau color și fotografie cu tema „Pridvorul” (târnaț, cerdac, prispă, verandă). O altă secțiune importantă a acestui proiect fotografic a fost cea dedicată reproducerii de fotografie veche.

 Concursul naţional „FOTOGRAFIA – DOCUMENT ETNOGRAFIC” este nucleul proiectului clujean de amploare„Fotografia-document etnografic” și urmărește promovarea culturii tradiționale prin intermediul fotografiei etnografice. Până acum, proiectul a fost prezentat  în peste 20 de orașe din România, dar și în țări precum: Polonia, Serbia, Ungaria, Franța, Italia și Canada.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
ARMONII SACRE DE PRIMĂVARĂ

ARMONII SACRE DE PRIMĂVARĂ

Asociația Corală Regală Transilvană, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită sâmbătă, 27 aprilie 2024, ora 18:00, la evenimentul „Armonii sacre de primăvară. Corala...

COMEMORAREA GENOCIDULUI ARMEAN LA CLUJ

COMEMORAREA GENOCIDULUI ARMEAN LA CLUJ

Uniunea Armenilor din România, sucursala Cluj, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită la evenimentul destinat comemorării Genocidului armean, care va avea loc...