În Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinților Români), 27 iunie 2022, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Dumitru Cobzaru, Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a liturghisit, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei, la Mănăstirea Telcișor-Buscatu, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul hramului.
De la ora 10:00, la altarul de vară al așezământului monahal, părintele exarh a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.
La Sfânta Liturghie au luat parte, în ciuda accesului dificil în zonă, mulțime de credincioși din localitățile vecine, alături de autoritățile locale și județene.
În cuvântul de învățătură, Părintele Arhimandrit Dumitru a vorbit despre sfințenie, ca lucrare divină ce nu a ocolit neamul românesc, nici în trecut dar nici în contemporaneitate.
Răspunsurile liturgice au fost date de un grup vocal format din elevi ai Colegiului Ortodox „Mitropolit Nicolae Colan” din Cluj-Napoca.
La finalul Sfintei Liturghii, starețul mănăstirii, protosinghelul Porfirie Țanc a mulțumit părintelui exarh pentru prezență și binecuvântare, precum și oficialităților locale și pelerinilor, care, în ciuda accesului dificil în zonă, au venit în număr mare.
Scurt istoric
Așezământul monahal din localitatea Telcișor-Buscatu, cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților”, a fost înființat în anul 1995, ca schit al Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Țara Năsăudului. Între anii 1995-1997 s-a construit o biserică din lemn în stil maramureşean, care a fost sfințită în anul 1997, de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania. În anul 2008 a încetat să mai funcționeze, deoarece a rămas fără monahi.
Schitul a fost reînființat în 2011, la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, iar din 2012 a primit statut de mănăstire, iar protosinghelul Porfirie Țanc a fost numit stareț.
În anul 2020, la sărbătoarea hramului, biserica mănăstirii, restaurată și înfrumusețată, a fost resfințită de Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul.
Mai multe fotografii AICI.
Foto: Dumitru Cucură