În contextul Anului Omagial al Îngrijirii Bolnavilor, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) anunță organizarea unei tabere speciale, intitulată „Adevăratul medic și tămăduitor – Iisus Hristos. Cum să îi urmăm? Despre credință, medicină, psihologie și știință”. Evenimentul, programat să se desfășoare în perioada 2-11 august 2024, în localitatea Mărișel, județul Cluj, își propune să promoveze interdisciplinaritatea și să demonstreze că știința și religia nu se exclud reciproc, ci pot colabora în beneficiul oamenilor.

Participanții vor avea ocazia să ia parte la diverse activități, inclusiv participarea zilnică la Sfânta Liturghie și Paraclisul Maicii Domnului, activități de intercunoaștere, ateliere practice, drumeții, cântece la chitară, teambuilding, activități de relaxare și discuții cu invitați speciali.

Părintele Athanasie Ulea, preot și medic psihiatru și psihoterapeut în München, Germania, va deschide seria de întâlniri tematice din cadrul acestei tabere de vară. În datele de 2 și 3 august, părintele Ulea va aborda două teme de discuție esențiale: „Traumele psihice. Principii de vindecare în cadrul Sfintei Liturghii” și „Mâniați-vă, dar nu greșiți! Gestionarea emoțiilor pentru o comunicare eficientă”.

Tabăra ASCOR 2024: „Adevăratul medic și tămăduitor - Iisus Hristos. Cum să îi urmăm? Despre credință, medicină, psihologie și știință”

Cel de-al doilea invitat al taberei va fi Preasfințitul Părinte Macarie al Europei de Nord. Pe data de 3 august, Preasfinția Sa va aborda o temă provocatoare: „Sunt tânăr și sănătos. Dar aproapele meu?”.

Tabăra ASCOR 2024: „Adevăratul medic și tămăduitor - Iisus Hristos. Cum să îi urmăm? Despre credință, medicină, psihologie și știință”

În a treia zi a taberei, participanții vor avea ocazia să discute cu mai multe cadre medicale pe tema „Care sunt încercările medicului creștin?”. Invitații vor include șapte medici cu diverse specializări: Gabriel Laurențiu Cismaru (medic primar cardiologie), Nicoleta Ștefania Moțoc (medic primar pneumologie), Călin Ioan Cainap (medic primar oncologie medicală – chimioterapie), Daniil Doru Pârvu (medic primar oncolog), Adela Raluca Nistor (medic primar medicină fizică și de reabilitare), Roxana Andreea Toader (medic primar neurolog), și Ana Cristina Ștefănescu (medic primar pediatrie).

Tabăra ASCOR 2024: „Adevăratul medic și tămăduitor - Iisus Hristos. Cum să îi urmăm? Despre credință, medicină, psihologie și știință”

În data de 5 august Părinții Iustin Miron și Pantelimon Șușnea vor continua proiectul deja cunoscut al tâlcuirii psaltirii, aceștia  vor vorbi despre Psalmul 9.

Tabăra ASCOR 2024: „Adevăratul medic și tămăduitor - Iisus Hristos. Cum să îi urmăm? Despre credință, medicină, psihologie și știință”

În 8 august 2024, Nicoleta Amariei, consilier în adicții și Laura Popovici, consilier familial în adicții vor vorbi tinerilor pe tema –  „Adicția: o boală de familie. Posibile soluții psihologice și spirituale”.

Tabăra ASCOR 2024: „Adevăratul medic și tămăduitor - Iisus Hristos. Cum să îi urmăm? Despre credință, medicină, psihologie și știință”

Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului va fi invitatul special al Taberei ASCOR dedicată Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor. Preasfinția Sa va fi alături de tinerii din tabără în data de 10 august.

Tabăra ASCOR 2024: „Adevăratul medic și tămăduitor - Iisus Hristos. Cum să îi urmăm? Despre credință, medicină, psihologie și știință”

Tinerii care doresc să participe trebuie să se înscrie într-un formular și să achite contravaloarea taberei. Înscrierile au loc până în data de 26 iulie 2024.

Contact și Înscriere

Pentru mai multe detalii și înscriere, doritorii sunt invitați să acceseze site-ul oficial al ASCOR sau să contacteze organizatorii la adresele de e-mail și numerele de telefon afișate pe platformele de comunicare ale asociației.