Tabără catehetică la Mănăstirea Strâmba, județul Sălaj

de | iul. 30, 2017 | Actualitatea religioasă

Timp de șase zile, Mănăstirea Strâmba, județul Sălaj, a devenit „acasă” pentru elevii şi profesorii aflaţi în Tabăra catehetică desfăşurată sub coordonarea părintelui Silviu Boha, inspector pentru catehizare parohială, și a arhimandritului Grighentie Oțelea, stareţul Mănăstirii Strâmba.

Grupul de participanţi a fost format din elevi din Sălaj, însoțiți de trei profesori de religie, Ionuţ Ciocmărean, Marinela Tiran, Maria Sabou-Chirti şi elevi ai Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” din Cluj-Napoca, – credincioşi ai parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” – cartierul Grigorescu, însoţiţi de părintele Adrian Medan, şi profesoara Gabriela Popiţa.
„Obştea mănăstirii s-a străduit să îmbine armonios partea Mariei cu cea a Martei, oferind participanţilor atât hrană duhovnicească – prin orele de catehizare susţinute de părintele Acachie, cât şi belşug de bunătăţi material”, conform profesoarei de religie Maria Sabou-Chirti.

Astfel, „ziua începea cu participarea la slujbă – Sfânta Liturghie (miercuri şi vineri) şi Acatist în celelalte zile, şi se încheia cu Vecernia sau Sfânta Taină a Maslului (în ziua de vineri). Alte activităţi la care am participat cu drag au fost: orele de cateheză, împletirea de cruciuliţe, concurs de bătut toaca, desene, întreceri sportive, „elevii au talent”, excursia la Satu Mare (cu vizitarea Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” şi a Muzeului Judeţean ) şi la Băile Acâş”, a mai spus prof. Maria Sabou-Chirti.

Copiii s-au bucurat mult să participe la această tabără, după cum arată și în impresiile pe care l-au transmis organizatorilor: „Aici te simţi în siguranţă. Toată lumea te apreciază şi te ajută. Şi faptul că toată lumea ţine la tine, te face să fii special”; „M-am simţit foarte bine în această tabără plină de surprize, în care am învăţat multe lucruri noi şi voi reveni cu siguranţă”; „Vineri ne-am spovedit, apoi ne-am împărtăşit, sufletul l-am curăţat și de păcate a fost iertat”; „Îmi voi aminti mereu, cu lumină în suflet, de clipele extraordinare de la Strâmba, de liniştea rugăciunii şi de fericirea comuniunii ce le-am simţit în acest loc binecuvântat”.

La încheierea taberei, participanţii au primit diplome şi premii din partea mănăstirii.

„Prin activităţile desfăşurate, elevii au simţit binecuvântarea Bunului Dumnezeu, ocrotirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi-au îmbogăţit cunoştinţele religioase, şi-au primenit sufletele şi s-au bucurat de linişte duhovnicească”, a spus profesoara de religie Maria Sabou-Chirti.

Ultimele articole

Mitropolitul Andrei: „Bucuriile sfinte”

Mitropolitul Andrei: „Bucuriile sfinte”

https://www.youtube.com/watch?v=GkVxoXsrm8Y&ab_channel=RadioRenasterea Cuvântul de învățătură al Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, rostit în Duminica a 2-a după...

Sfântul Apostol Bartolomeu, cinstit în mod deosebit de clujeni

Sfântul Apostol Bartolomeu, cinstit în mod deosebit de clujeni

Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din Cluj-Napoca și-a serbat joi, 11 iunie 2015, cel de-al doilea hram, „Sfântul Apostol Bartolomeu”. Hramul a fost instituit anul trecut, o dată cu binecuvântarea lucrărilor de reabilitare a bisericii.   În cinstea ocrotitorului...

Preoții din protopopiatul Gherla, reuniți în ședință

Preoții din protopopiatul Gherla, reuniți în ședință

Luni 8 iunie 2015, în Biserica „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din municipiul Gherla, a avut loc şedinţa lunară a preoţilor din Protopopiatul Ortodox Gherla. Invitaţii evenimentului au fost părintele Dorel Gălan, consilierul Liciniu Câmpean şi doamna Adela...

Ședință lunară în protopopiatul Cluj II

Ședință lunară în protopopiatul Cluj II

Preoții din municipiul Cluj-Napoca au fost informați asupra pericolelor care stau la baza internetului și a rețelelor de socializare. Ei au asistat marți, 9 iunie 2015, în cadrul ședinței lunare, la o prelegere susținută de scriitorul Cornel Udrea pe tema singurătății...

Resfințirea bisericii din Parohia Sălăjeni

Resfințirea bisericii din Parohia Sălăjeni

Duminică, 7 iunie 2015, credincioșii parohiei Sălăjeni, din Episcopia Sălajului, au îmbrăcat haine de sărbătoare. În această zi, biserica cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil a fost resfințită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. În...