Tabără catehetică la Mănăstirea Strâmba, județul Sălaj

de | iul. 30, 2017 | Actualitatea religioasă

Timp de șase zile, Mănăstirea Strâmba, județul Sălaj, a devenit „acasă” pentru elevii şi profesorii aflaţi în Tabăra catehetică desfăşurată sub coordonarea părintelui Silviu Boha, inspector pentru catehizare parohială, și a arhimandritului Grighentie Oțelea, stareţul Mănăstirii Strâmba.

Grupul de participanţi a fost format din elevi din Sălaj, însoțiți de trei profesori de religie, Ionuţ Ciocmărean, Marinela Tiran, Maria Sabou-Chirti şi elevi ai Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” din Cluj-Napoca, – credincioşi ai parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” – cartierul Grigorescu, însoţiţi de părintele Adrian Medan, şi profesoara Gabriela Popiţa.
„Obştea mănăstirii s-a străduit să îmbine armonios partea Mariei cu cea a Martei, oferind participanţilor atât hrană duhovnicească – prin orele de catehizare susţinute de părintele Acachie, cât şi belşug de bunătăţi material”, conform profesoarei de religie Maria Sabou-Chirti.

Astfel, „ziua începea cu participarea la slujbă – Sfânta Liturghie (miercuri şi vineri) şi Acatist în celelalte zile, şi se încheia cu Vecernia sau Sfânta Taină a Maslului (în ziua de vineri). Alte activităţi la care am participat cu drag au fost: orele de cateheză, împletirea de cruciuliţe, concurs de bătut toaca, desene, întreceri sportive, „elevii au talent”, excursia la Satu Mare (cu vizitarea Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” şi a Muzeului Judeţean ) şi la Băile Acâş”, a mai spus prof. Maria Sabou-Chirti.

Copiii s-au bucurat mult să participe la această tabără, după cum arată și în impresiile pe care l-au transmis organizatorilor: „Aici te simţi în siguranţă. Toată lumea te apreciază şi te ajută. Şi faptul că toată lumea ţine la tine, te face să fii special”; „M-am simţit foarte bine în această tabără plină de surprize, în care am învăţat multe lucruri noi şi voi reveni cu siguranţă”; „Vineri ne-am spovedit, apoi ne-am împărtăşit, sufletul l-am curăţat și de păcate a fost iertat”; „Îmi voi aminti mereu, cu lumină în suflet, de clipele extraordinare de la Strâmba, de liniştea rugăciunii şi de fericirea comuniunii ce le-am simţit în acest loc binecuvântat”.

La încheierea taberei, participanţii au primit diplome şi premii din partea mănăstirii.

„Prin activităţile desfăşurate, elevii au simţit binecuvântarea Bunului Dumnezeu, ocrotirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi-au îmbogăţit cunoştinţele religioase, şi-au primenit sufletele şi s-au bucurat de linişte duhovnicească”, a spus profesoara de religie Maria Sabou-Chirti.

Ultimele articole

Sfânta Sofia, modelul mamelor creștine

Sfânta Sofia, modelul mamelor creștine

Sfânta Sofia este un model pentru orice mamă creștină. Ea este pomenită în calendarul creștin în data de 17 septembrie, alături de cele trei fiice ale sale. Sofia era o tânără creștină care trăia în Italia, la Roma, în timpul împăratului păgân Adrian (117-138). S-a...

ÎPS Andrei, la binecuvântarea lucrărilor din parohia Berindu

ÎPS Andrei, la binecuvântarea lucrărilor din parohia Berindu

În duminica a 13-a după Rusalii, Mitropolitul Clujului a resfințit biserica parohiei Berindu din protopopiatul Huedin, renovată în întregime în ultimii ani. Binecuvantarea lucrărilor a avut loc în dimineața zilei de 30 august și a fost urmată de Sfânta Liturghie...

Liturghie Arhierească în Parohia Meseșenii de Sus

Liturghie Arhierească în Parohia Meseșenii de Sus

Duminică, 30 august 2015, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din parohia Meseșenii de Sus, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în altarul de vară situat în vecinătatea bisericii cu...

Hramul Mănăstirii Bic, din Episcopia Sălajului

Hramul Mănăstirii Bic, din Episcopia Sălajului

La prăznuirea Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în altarul de vară al Mănăstirii Bic. Prilejul a fost dat de sărbătorirea hramului acestui așezământ monahal.La slujbă au fost prezenți sute de...

12 tineri din Pata Rât, încreștinați de Mitropolitul Clujului

12 tineri din Pata Rât, încreștinați de Mitropolitul Clujului

12 tineri rromi au fost botezați de Mitropolitul Clujului, vineri, 28 august 2015, în Parohia „Sfântul Moise Arapul” din comunitatea clujeană Pata Rât la finalul Sfintei Liturghii oficiate cu prilejul hramului.  „În colonia Pata Rât locuită de rromi, astăzi a avut loc...