Tabără de 1 iunie, în parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca

de | iun. 3, 2018

35 de copii, cu vârsta cuprinsă între 4 și 11 ani, care fac parte din grupul „Sfântul Cuvios David din Evvia” al parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca au participat vineri, 1 iunie 2018, la tabăra parohială de o zi, intitulată „Iisus Hristos, icoană a copilăriei mele”.

Programul a început în biserică, unde au fost rostite rugăciunile de dimineață, urmate de o discuție a copiilor cu părintele paroh Dan Hognogi. Tinerii au aflat cum îi învață Domnul Iisus să fie, prin însăși viața Sa, cuminți, ascultători, credincioși, evlavioși, smeriți, milostivi. Concluzia a fost că cel mai important este să-și iubească părinții și pe Dumnezeu. Tot acum le-a fost prezentată biserica, în special Sfântul Altar.

Activitățile, organizate de voluntarii permanenți ai acțiunilor destinate copiilor și tinerilor din grupul de tineret al parohiei,  au continuat în curtea bisericii cu jocuri de echipă, cântece, un atelier culinar, desene pe asfalt și un atelier de litografie, în care fiecare copil și-a făcut icoana sa cu Iisus Hristos Pantocrator. Copiilor le-au fost asigurate masa de prânz și câteva gustări.

Tabăra s-a încheiat tot în locașul de cult, cu rugăciunile de mulțumire aduse lui Dumnezeu pentru această zi plină de bucurie.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Misiunea creștin-ortodoxă față de cultele neoprotestante

Misiunea creștin-ortodoxă față de cultele neoprotestante

Cercul pastoral al preoților din zona Becleanului a avut loc duminică, 5 iulie 2015. Întrunirea s-a desfășurat la biserica parohiei Cristeștii Ciceului din protopopiatul Beclean, păstorită de părintele Valerian Vaida. Cu acest prilej, de la ora 16.00, preoții au...

Competiții sportive, în trei parohii năsăudene

Competiții sportive, în trei parohii năsăudene

Pe durata vacanței de vară, tinerii din parohiile năsăudene Nepos, Telcișor și Ilva Mică, ce fac parte din Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinții Martiri Năsăudeni”, participă la competiții sportive. Prima întâlnire a avut loc duminică, 5 iulie 2015, în sala...

Credincioși clujeni, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Credincioși clujeni, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Credincioșii parohiei „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu” din localitatea clujeană Florești, însoțiți de părintele paroh Dănuț Gorgan, au fost la sfârșitul acestei săptămâni într-un pelerinaj la mănăstirile din Maramureș. Sâmbătă dimineața, după ce au luat parte la...

Turiști americani, în vizită în parohia Berchieșu

Turiști americani, în vizită în parohia Berchieșu

Parohia ortodoxă Berchieșu, din protopopiatul Turda, a primit zilele acestea vizita unor turiști din Statele Unite ale Americii. Aceștia au fost întâmpinați de părintele paroh Florin Negru care le-a prezentat pentru început, biserica veche de lemn cu hramul ,,Sfinții...