Tabără de pregătire a voluntarilor bistrițeni

de | oct. 26, 2017

Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Bistrița organizează în perioada 10-12 noiembrie 2017, la Centrul Misionar de Tineret din Sîngeorz-Băi, o tabără de pregătire a voluntarilor pentru taberele viitoare, intitulată „Cu voluntariatul în tabere nu-i de joacă! Fii pregătit!”, ediția a II-a. 

Pe perioada celor 3 zile de tabără, participanții vor avea prilejul să își întărească decizia de a se implica în comunitate prin voluntariatul de tabără, să cunoască implicațiile și avantajele organizării unei tabere, să deprindă abilități specifice (animație socio-educativă, coordonarea unui atelier, coordonarea unui grup, moderarea de discuții, coordonare de jocuri, relaționarea cu participanții și cu ceilalți voluntari) și să elaboreze pe echipe un plan pentru o tabără comunitară.

Prin organizarea acestei tabere, asociația își dorește să reușească să promoveze ideea de voluntariat și de implicare civică în rândul tinerilor, prin tabere, având mai multe obiective finale:

  • dobândirea de cunoștințe teoretice despre organizarea unei tabere de la A la Z și despre specificul voluntariatului în tabere;
  • dobândirea de abilități practice în organizarea unui program de tabără și activități specifice de tabără;
  • însușirea unor metode de lucru cu copiii, adolescenții, tinerii și voluntarii
  • dezvoltarea conceptului de tabără comunitară.

Tabăra se adresează tinerilor din Municipiul Bistrița, cu vârsta cuprinsă între 14 și 35 de ani și va cuprinde un program diversificat: ateliere, workshop-uri, team building, jocuri, sport, teatru și discuții.

Proiectul este cofinanțat din bugetul local al Municipiului Bistrița pe anul 2017, iar participanții vor primi diplomă de „voluntar de tabere” recunoscută în toate asociațiile de tineret din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului.

Pr. Tudor Mudure,

Inspector de tineret

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfintire de placă omagială și lansare de carte, în Huedin

Sfintire de placă omagială și lansare de carte, în Huedin

Pe fațada Catedralei Moților din Huedin a fost amplasată o placă omagială pentru cinstirea celor 10 delegați din zona Huedinului, împuterniciți cu credenționale, care au votat la Marea Unire de la Alba Iulia, indiferent de confesiunea lor, precum și a tuturor celor...

Centenarul Marii Uniri în Parohia Berchieşu

Centenarul Marii Uniri în Parohia Berchieşu

Sâmbătă, 24 noiembrie, incepând cu ora 11,00 ,în biserica de lemn, monument istoric a parohiei cu hramul ,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, copiii îndrumaţi de preotul paroh Vasile-Florin Negru, au cântat cântece şi imne cu tematică istorică şi patriotic....

Hramul bisericii parohiale din Vânători, protopopiatul Huedin

Hramul bisericii parohiale din Vânători, protopopiatul Huedin

Biserica parohială din Vânători, Protopopiatul Huedin, și-a serbat miercuri 21 noiembrie, de sărbătorea Intrării în biserică a Maicii Domnului, hramul. Cu această ocazie a fost săvârșită Sfanta Liturghie în sobor de preoți, din care au făcut parte: protopopul de...

Instalarea noului preot paroh al Parohiei Șoimeni

Instalarea noului preot paroh al Parohiei Șoimeni

Miercuri, 21 noiembrie 2018, în ziua de prăznuire a ,,Intrării în Biserică a Maicii Domnului” a avut loc la Biserica Parohiei Şoimeni, cu Hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Protopopiatul Ortodox Român Cluj I, instalarea noului preot paroh. La acest eveniment...