Tabăra de tineret „Tradiție și noutate”, la Mănăstirea Nicula

de | aug. 27, 2017 | Actualitatea religioasă

În perioada 21-26 august 2017, la Mănăstirea clujeană Nicula,  s-a desfășurat  cea de-a doua ediție a taberei  „Tradiție și noutate”.  La aceasta au participat 30 de tineri veniți din toată țara.

În prima zi,  tinerii s-au bucurat de prezența Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, care le-a urat bun venit în Mitropolia Clujului și la Mănăstirea Nicula. Mitropolitul Andrei le-a vorbit despre rolul misionar pe care aceștia îl au în societate și în Biserică, dându-le mai multe exemple de sfinți tineri din Vechiul Testament și din viețile sfinților, adevărate repere pe calea vieții creștine. În prima seară, participanții au avut prilejul de a se cunoaște prin joc și au socializat pe baza unor subiecte tematice indicate de organizatori, membri ai conducerii A.S.C.O.R. și A.T.C.OR. Cluj. Tinerii au luat parte la programul slujbelor Mănăstirii în fiecare dimineață și seară, în cadrul cărora s-au închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul. A doua zi, după Sfânta Liturghie, tinerii au aflat de la ghidul mănăstirii, Părintele Pantelimon, istoricul acestei icoane, evenimentele semnificative prin care a trecut așezământul monahal și au vizitat biserica din lemn și icoanele vechi din patrimoniul UNESCO.

Programul taberei a inclus și grupuri de discuții, jocuri, cântece la chitară și diverse ateliere: de confecționat opinci, icoane litografiate, cruciulițe și brățări din ață, decorat cutii prin tehnica șervețelului, chitară și teatru.

Miercuri, tinerii s-au bucurat de prezența și cuvântul duhovnicesc al Părintelui Siluan, după care a urmat o sesiune de întrebări și răspunsuri. Seara, aceștia au vizionat filmul „Binecuvântată fii închisoare” și au dezbătut aspectele principale evidențiate în film.

Ziua de joi a fost dedicată voluntariatului în Biserică și a lucrului în echipă. Inspectorul de tineret din Arhiepiscopia Clujului, Radu Copil, le-a ținut o prezentare powerpoint despre pașii necesari pentru organizarea unei activități de o zi pentru copii în comunitatea parohială. Apoi a urmat Marele Joc, o competiție antrenantă pe echipe, care a presupus parcurgerea a 10 sarcini de grup și deslușirea a trei citate ale lui Nechifor Crainic: „Eroismul e arta de a sluji neamul prin sacrificarea ta”, „Culmea umanului, și anume cel mai bun dintre oameni, rămâne sfântul, nu geniul” și „Cine cunoaște numai teoretic adevărul și cuvintele Evangheliei, poate fi un savant, dar nu un creștin”.

După jocurile de seară, tinerii au cântat la chitară în jurul focului de tabără. Vineri dimineața au continuat discuțiile duhovnicești cu Părintele Siluan. N-au lipsit atelierele, grupurile de discuții, jocurile de grup și nici alte activități sportive. Seara a fost rezervată pentru slujba Vecerniei și Sfântul Maslu.

Sâmbătă, ultima zi de tabără, înainte de întoarcerea la Cluj, tinerii au primit din partea organizatorilor cărți duhovnicești în cadrul adunării de rămas bun, și-au împărtășit experiențele trăite în această tabără și au completat chestionarele de evaluare a taberei.

Tabăra „Tradiție și noutate”  este un proiect național, derulat în Patriarhia Română, prin cele șase centre mitropolitane, care organizează câte o tabără pentru tineri cu vârsta între 18 și 23 de ani, reprezentanți ai eparhiilor din țară.

Impresiile câtorva participanți:

Ramona Zaharia, 19 ani, reprezentantul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei: „A fost o săptămână extraordinar de frumoasă, petrecută alături de oameni cu sufletul nobil. Mi-a plăcut în mod deosebit atmosfera sinceră și relaxată care s-a creat între noi pe parcursul acestor zile de tabără. Dintre toate activitățile, m-am bucurat cel mai mult de cântecele de seară la chitară, focul de tabără și jocurile pe echipe. A fost o experiență înălțătoare.”

Andreea Brehoi, 20 de ani, reprezentatul Episcopiei Alexandriei și Teleorman: „Mă bucur mult că am ajuns aici. Am apreciat comuniunea sufletească înfiripată între noi toți și modul încurajator în care am conclucrat în echipa mea la Marele Joc. Vreau să duc în Eparhia mea ceea ce am învățat în cadrul atelierelor la care am participat. Mă simt împlinită și sunt recunoscătoare pentru această oportunitate.”

Teofan Nazare, 21 de ani, reprezentant al Arhiepiscopiei Iașilor: „A fost suprinzător de bine în tabără fiindcă mă așteptam la o atmosferă mai formală și închisă. M-a bucurat atelierul de confecționat opinci coordonat de președintele A.S.C.O.R. Cluj, Bogdan Dincă, pe care vreau să îl continui la Iași. Voluntarii au fost foarte prietenoși și îngăduitori cu noi. M-a încântat trezirea muzicală cu care ne-am început diminețile.”

Andreea Călin, 20 de ani, reprezentata Arhiepiscopiei Sibiului: „Nu mă așteptam să avem un program bine organizat, cu diverse activități, începând de la informații de cultură generală, jocuri în aer liber și până la deprinderea de abilități practice la ateliere. Am învățat multe jocuri noi, importanța lucrului în echipă și mi-am făcut prieteni noi. Focul de tabără a fost ca în filme, cu cântece și atmosferă prietenoasă. În concluzie, recomand oricărui tânăr să participe la astfel de tabere.”

Cosmin Popovici, 20 de ani, reprezentantul Episcopiei Hușilor: „Am fost surprins de căldura, implicarea și răbdarea organizatorilor, depășindu-mi o idee preconcepută conform căreia moldovenii au un plus de căldură față de ceilalți conaționali. Discuțiile au avut parte de un echilibru plăcut în ceea ce privește timpul alocat abordării ideilor, cât și naturalețea intervențiilor participanților. Deși programul a fost solicitant, nu am resimțit dorința de a mă opri din cele pe care le făceam. Această tabără este pentru mine un model bun de aplicat în Asociația din care fac parte.”

 

                                                                                                          Radu Copil, președinte A.T.C.O R. Cluj

 

 

 

 

Ultimele articole

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Năsăud

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Năsăud

Clericii din Protopopiatul Ortodox Năsăud s-au reunit marți, 19 octombrie 2021, în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Întâlnirea s-a desfășurat în biserica Mănăstirii „Izvorul Tămăduirii” din Salva și a fost precedată de o slujbă de Te Deum. Lucrările conferinței...

Biserica din Lunca, resfințită de Mitropolitul Clujului

Biserica din Lunca, resfințită de Mitropolitul Clujului

În Duminica a 21-a după Rusalii, 17 octombrie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea din localitatea Lunca, județul Bistrița-Năsăud, de la...

Binecuvântarea lucrărilor efectuate la Biserica din Sânmărtin

Binecuvântarea lucrărilor efectuate la Biserica din Sânmărtin

În Duminica a 21-a după Rusalii, 17 octombrie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității din Sânmărtin, județul Cluj. Cu acest prilej, Părintele Episcop...