Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Tabăra de Vară ATCOR Gherla 2026

Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Români – filiala Gherla organizează, în perioada 17–22 august 2026, o nouă ediție a Taberei de Vară ATCOR Gherla, destinată copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani.

Tabăra se va desfășura la Sângeorz-Băi, sub genericul „Aprindem lumină în suflet!”, și va cuprinde activități educative, recreative și duhovnicești, menite să contribuie la dezvoltarea armonioasă a celor mici.

Pe parcursul celor șase zile, copiii vor participa la ateliere creative, jocuri și activități în aer liber, drumeții, momente de rugăciune și cateheză, dar și la activități de grup care urmăresc dezvoltarea încrederii, a responsabilității și a spiritului de prietenie.

Organizatorii își propun să creeze un cadru în care fiecare copil să se simtă primit și apreciat, să descopere bucuria comuniunii și să se întoarcă acasă cu amintiri frumoase și experiențe folositoare.

Mai sunt disponibile câteva locuri, iar taxa de participare este de 1.150 de lei.

Informații suplimentare și înscrieri se pot obține de la părintele Sorin Botiș, la numărul de telefon 0743 124 614.