Tabără de vară la Măguri-Răcătău

de | aug. 28, 2019 | Activități parohiale, Uncategorized

Două parohii din Protopopiatul Turda au organizat o tabără de trei zile prin care s-a încearcat a oferi tinerilor o modalitate plăcută şi eficientă de a petrece timpul liber.

În perioada 26-27 august 2019, în localitatea Măguri-Răcătău, din județul Cluj, a fost organizată o tabără de vară pentru 40 de copii din parohiile Ceanu Mare și Iacobeni.

Activitățile s-au desfășurat sub coordonarea preoților Vasile Tarța și Dan Lionte-Maluș, alături de voluntari cu bogată experiență dobândită în taberele organizate de ASCOR și ATCOR Cluj. În cele trei zile copiii au avut parte de un program interactiv și foarte diversificat alcătuit dintr-o varietate de jocuri de grup, ateliere de creație, foc de tabără, cântece, drumeții, discuții duhovnicești și rugăciune.

În cadrul atelierelor de creație copiii au pictat pe piatră, au decorat borcane, au lipit pe lemn icoane litografiate și au împletit cruciulițe din șnur. Copiii având ocazia astfel să se desprindă de mediul lor de zi cu zi, să cunoască noi prieteni și să se confrunte cu situatii inedite. Tabăra a fost un bun prilej, pentru copiii celor două parohii, de a socializa și a lucra împreună, pentru a duce la bun sfârșit activitățile la care au luat parte. Câștigând încredere de sine și prieteni pe viață.

Implicarea lor în activitățile taberei a fost recunoscută și apreciată de către organizatori și voluntari prin premierea copiilor.

Pr. Marcel Gheberta

 

Ultimele articole

Parohia clujeană „Întâmpinarea Domnului”, în sărbătoare

Parohia clujeană „Întâmpinarea Domnului”, în sărbătoare

Praznicul Întâmpinării Domnului, sărbătorit anual pe 2 februarie, are o însemnătate aparte pentru credincioșii parohiei clujene de pe strada București, deoarece este hramul locașului de cult. Prăznuirea a început din ajun cu oficierea slujbei Vecerniei și a Litiei de...

Comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei

Comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei

La Huedin a avut loc vineri, 31 ianuarie, comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei a Munților Apuseni. În prima parte a zilei, în prezența cadrelor didactice și a elevilor de la Liceul Teoretic Octavian Goga  din Huedin, protopopul de Huedin pr. Dan...

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan. Invitatul părintelui protopop Dan Lupuțan a fost părintele profesor Dorin Ielciu, preot slujitor la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca....

Hramul Parohiei Someșul Cald

Hramul Parohiei Someșul Cald

Joi, 30 ianuarie, Parohia Someșul Cald din Protopopiatul Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi. Începând cu ora 10.00, în biserica parohială, s-a săvârșit Sfânta Liturghie de către un sobor de preoți din parohiile învecinate și mulțime de...