Tabără de zi în parohia „Sf. Arhid. Stefan”

de | sept. 2, 2016 | Activități parohiale

Săptămâna aceasta s-a desfășurat la parohia „Sfântul Arhidiacon Stefan” din Cluj-Napoca o tabără de zi.  Activitățile au început luni, 29 august și s-au încheiat vineri, 2 septembrie. Coordonatoarea taberei, Teofana Nicoara, împreună cu 4 voluntari, realizează activități educative și recreative cu 20 de copii de gimnaziu din parohie. În cadrul taberei se desfasoară concursuri de cunoștințe generale, de sport, cursuri de gătit, ateliere diferite (origami, brățări, quilling, pahare ornamentale), jocuri de interior și de exterior. De asemenea, copiii învață câteva rugăciuni și cântări bisericești. La sfârșit, toți copiii au fost primit diplome și au participat la o agapă frațească.

 

 

Ultimele articole

Concert caritabil In Memoriam Nello Santi

Concert caritabil In Memoriam Nello Santi

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, găzduiește duminică, 16 octombrie 2022, începând cu ora 17, un Concert caritabil intitulat „In Memoriam Nello Santi”, ale cărui beneficii se vor...

Cinstirea Icoanelor. Ce ne spune textul biblic ? P4

Cinstirea Icoanelor. Ce ne spune textul biblic ? P4

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură” susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.20.

Florin Piersic va juca pe scena Operei Române din Cluj-Napoca

Florin Piersic va juca pe scena Operei Române din Cluj-Napoca

Vineri, 14 octombrie 2022, ora 18:30 în Sala mare a Operei Naționale din Cluj-Napoca se va juca spectacolul PERIPLU sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, soprană Diana Țugui și avându-l ca invitat special pe marele actor clujean Florin Piersic și cu partciparea...

Prin lumină, la cunoașterea duhovnicească

Prin lumină, la cunoașterea duhovnicească

Luni, 26 Mai 2015, începând cu ora 18, la Centrul Misionar Social Cultural „Sf. Ap. Andrei” aflat la demisolul Bisericii „Sf. Ap. Andrei” și „Sf. Martiri Brâncoveni” din orașul Beclean, a avut loc un microconcert de muzică clasică și o dezbatere cu tema „Lumină și...

Întâlnire duhovnicească în parohia Nepos

Întâlnire duhovnicească în parohia Nepos

În Duminica a 7-a după Paști, credincioșii din parohia năsăudeană Nepos s-au întâlnit cu directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, părintele profesor Liviu Vidican - Manci. După Sfânta Liturghie, invitatul le-a vorbit despre Taina Sfântului Botez....

Seară culturală în parohia „Adormirea Maicii Domnului”

Seară culturală în parohia „Adormirea Maicii Domnului”

Credincioșii parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul clujean Mănăștur s-au bucurat duminică, 24 mai 2015, de un microrecital de muzică clasică, desfășurat în aer liber. Evenimentul, devenit deja o tradiție pentru comunitatea parohială s-a aflat la cea de-a...