Tabăra de zi pentru copii și tineri „Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj” la Gherla

de | aug. 8, 2024

80 de copii cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani se întâlnesc în aceste zile la Gherla, în Tabăra de zi pentru copii și tineri „Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj”.

Pentru Memorialul Gherla, organizatorul acestui eveniment, este primul prilej, după recentul anunț de canonizare a profesorului de teologie clujean, de a evoca amintirea unui mucenic al lui Hristos, arestat de Securitatea comunistă pentru proiectele sale de catehizare și educație creștină adresate elevilor.
Pentru participanți, zilele petrecute împreună, înfrumusețate de podoaba sărbătorii Schimbării la Față a Mântuitorului, de cumințenia postului Adormirii Maicii Domnului și de dragostea frățească a gazdelor, sunt tocmite pentru folosul lor trupesc, sufletesc și duhovnicesc.

Împărțiți în două grupe de vârste, junii Memorialului au parte, gratuit, de jocuri și drumeții, ateliere de împletit cruci, pictură pe sticlă, muzică, desen și, zilnic, de cateheze și de slujba Paraclisului Maicii Domnului. Preoții Doru-Adrian Antoneac și Grigorie Benea (starețul Mănăstirii Sfinții 40 de Mucenici – Memorialul Gherla), împreună cu Somcutean Ana (directoarea taberei) și o mână de voluntari cu așezare de gazde bune, sunt încântați de disponibilitatea copiilor de a zidi împreună bucuria unor clipe minunate, a unei viitoare amintiri binecuvântate a unei veri din copilărie.

Înainte de focul de tabără care va încheia această primă ediție, desfășurată între 5 și 9 august, participanții vor căpăta o diplomă simbolică de „emisar memorial”, adresată celor „care, după șederea cu folos și voie bună în Tabăra de zi pentru copii și tineri „Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj”, îndestulându-se cu fapte și amintiri frumoase, au dăruit bucuria de a fi împreună cu prietenii Mănăstirii Sfinții 40 de Mucenici la joacă iscusită, învățături meșteșugite, rugăciune cuminte și curată. Și care, ca emisari ai Memorialului Gherla, vor putea după voia inimii și puterile lor să pomenească și să povestească cu tâlc despre cele văzute și auzite aici.”

Text si foto: Memorialul Gherla

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA