În perioada 25- 30 iunie 2018, Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi a fost gazda unui grup de 50 de persoane din Cernăuți, aflați în județul Bistrița cu scopul participării într-o tabără de vară.
Activitatea a fost realizată de către voluntarii asociațiilor de tineret, prin implicarea Pr. Paul Gavriloaie, Directorul Centrului de tineret, tabăra fiind organizată de către Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului și Clujului, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, prin Centrul Județean pentru Cultură, în parteneriat cu Consulatul General al României la Cernăuți.
Aflată la a patra ediție, această tabără se dorește a fi un schimb de experiență între participanți, voluntari și alți factori implicați în derularea acestui eveniment, mizând deopotrivă pe promovarea specificului local, a turismului religios și de relaxare, pe consolidarea relațiilor de comuniune și are rolul de a promova relațiile dintre cele două regiuni.
În plus, scopul acestor vizite constă în redescoperirea valorilor cultural – istorice comune, în sensul promovării și valorificării patrimoniului cultural și istoric local, a valorilor spirituale și tradiționale autentice care aparțin celor două comunități. Obiectivele pe care organizatorii au dorit să le atingă constau în îmbogăţirea experienţei tinerilor, elevilor și cadrelor didactice, prin participarea în parteneriat la diferite activităţi duhovnicești, culturale, sociale, educative, sportive și civice; schimburi de experienţă şi opinii legate de demersul educaţional și religios; cunoaşterea specificului multietnic, multilingvistic şi multicultural al zonei pe care o reprezintă fiecare comunitate, în sensul dezvoltării unor atitudini civice și democratice; încurajarea sentimentelor de responsabilitate, solidaritate, justiţie şi egalitate, prin și în contextul activităților și atelierelor oferite în cadrul programului.
Autor: Pr. Tudor Mudure