În ziua de 17 august 2023, Parohia Ortodoxă Maieru II, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Maieru I, a organizat tabăra intitulată “O zi de neuitat”, pentru tinerii din localitate.
Evenimentul a debutat cu rugăciunea de dimineață, săvârșită în Biserica “Sfântul Arhidiacon Ștefan” de către cei doi preoți din localitate. A urmat apoi cateheza, susținută de Pr. Ionuț Drăgan și de Pr. Radu Mureșan, în funcție de nivelul de vârstă al participanților.
Alături de preoți și voluntari, tinerii au participat la ateliere tematice precum: brățări, cruciulițe, pictură, discuții pe categorii de vârstă și multe alte activități care intră în specificul taberelor creștine, au participat la diverse jocuri care i-au trecut printr-o mulțime de provocări, învățând munca în echipă și responsabilitatea.
Poliția Română a avut un rol important și a adus un element de noutate pentru tinerii participanți. Prin sprijinul I.P.J. Bistrița-Năsăud, Departamentul de Prevenție, aceștia au învățat să fie pietoni responsabili și multe informații de prevenire necesare siguranței lor și a celor din jur.
La final, participanții s-au bucurat de focul de tabără și de cântecele la chitară specifice, precum și de intonarea unei pricesne alături de domnul primar Vasile Borș, care a susținut acest demers, a apreciat pozitiv și a felicitat inițiativa celor doi preoți și a tuturor celor implicați.
Întreaga activitate s-a desfășurat prin implicarea directă a grupului de voluntari, coordonați de Prof. Gina Bontaș. Menționăm faptul că din grupul de voluntari fac parte și tineri din Maieru, care pe viitor vor forma un grup al Parohiei.
Proiectul a început la inițiativa Pr. Ionuț Drăgan, care după o îndelungă experiență în activitățile cu tinerii, a reușit să aducă și în sufletele tinerilor măiereni bucuria unei zile “de neuitat”. Acesta a fost secondat în întregul demers de către Pr. Radu Mureșan, care a susținut activitatea, contribuind la dezvoltarea duhovnicească a acesteia.
Aducem mulțumiri pe această cale tuturor sponsorilor și colaboratorilor care au susținut acest proiect.
În final, tabăra demonstrează că avem șansa unei societăți sănătoase în care valorile religios-morale și distracția se pot împleti frumos, că tinerii încă știu să se roage și păstrează neîntinată credința noastră strămoșească pe care o cultivă încă din fragedă pruncie.
“Deprinde pe tânăr cu purtarea pe care trebuie s-o aibă; chiar când va îmbătrâni nu se va abate de la ea”. (Pilde 22, 6)
Text: Sidor Dumitru Arsente
Foto: Raul Sângeorzan