Tabără pentru tinerii și copiii din Centrul pentru Protecția Copilului Beclean

de | apr. 3, 2019

În perioada 29-31 martie 2019, peste 30 de copii și adolescenți, cu vârste cuprinse între 7 și 17 ani, de la Centrul pentru Protecția Copilului din oraşul Beclean, au trăit trei zile de poveste, la Centrul Misionar de Tineret „Pr. Prof. Ioan Bunea” de la Sângeorz-Băi. Tabăra a fost organizată de părintele Alin Pop, preotul misionar al Centrului, în colaborare cu Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Cluj și Beclean şi cu Asociaţia „Un Dar mic pentru o Bucurie Mare” din Bistriţa.

Deși timpul a fost scurt, voluntarii au încercat să acopere o arie cât mai largă de activități pentru ca participanții să se bucure din plin de cele trei zile și să adune multe amintiri de neuitat. Astfel, participanții au luat parte la activități sportive, jocuri de grup în aer liber și două runde de ateliere de confecționat cruciulițe, brăţări, magie cu ac şi aţă (semne de carte cusute), icoane litografiate și  tras cu arcul. Fiecare seară s-a încheiat cu cântece la chitară, într-o atmosferă plină de entuziasm și veselie.

Programul zilei de sâmbătă a inclus și alte trei activități specifice de tabără: drumeție în Sângeorz-Băi, Marele Joc și foc de tabără și lansare de lampioane. Tot sâmbătă, atât dimineața, cât și seara, voluntarii şi participanții s-au rugat împreună și au luat parte la scurte discuții duhovnicești cu părintele Ioan Pop din Chiochiş. Majoritatea copiilor și adolescenților s-au spovedit, iar duminică, la Sfânta Liturghie, care a avut loc la Biserica din cadrul Centrului de Tineret, s-au împărtășit.

Această tabără face parte din seria de activități ce au loc în cadrul parteneriatului încheiat între Centrul pentru Protecția Copilului Beclean și Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Cluj. Până în prezent au fost realizate mai multe zile de activități la Centrul de la Beclean și două tabere de weekend la Centrul de Tineret de la Sângeorz-Băi.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Pr. Prof. Stelian Tofană a conferențiat la Dej pe tema dependențelor

Pr. Prof. Stelian Tofană a conferențiat la Dej pe tema dependențelor

„Dependențele – Utopia unei eliberări?!”, a fost tema despre care părintele Stelian Tofană a conferențiat în fața a sute de dejeni. În cadrul Proiectului Cultural ,,Familia și Societatea, ce ne spune Biblia?”, organizat de către Protopopiatul Ortodox Român Dej în...

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Joi, 16 noiembrie 2023, începând cu ora 18:00, la sediul Protopopiatului Ortodox Turda, s-a desfășurat un program biblic susținut de pr. dr. Cătălin Varga, specialist în teologie biblică și preot la Parohia Ortodoxă Oprișani I din municipiul Turda. Acest eveniment,...

În curtea Spitalului de Urgență Bistrița se va construi o biserică

În curtea Spitalului de Urgență Bistrița se va construi o biserică

Capela din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița va fi funcționa într-o bisericuță care urmează să fie construit în curtea spitalului, a anunțat managerul instituției, Gabriel Lazany la începutul acestei luni. Decizia a fost luată în primul rând din...

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ca în fiecare an, Ziua Armatei Române a fost marcată și în Comuna Jucu, printr-un eveniment organizat de Unitatea Militară, în colaborare cu administrația locală, Școala „Gheorghe Barițiu” și Biserica Ortodoxă.