Tabere de vară, organizate de asociațiile de tineret din județul Bistrița-Năsăud

de | mart. 10, 2017 | Actualitatea religioasă

Și în această vară, asociațiile de tineret de la cele trei protopopiate, Bistrița, Năsăud şi Beclean, organizează tabere la Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din Sîngeorz Băi.

Datorită numeroaselor solicitări, vor avea loc patru tabere pentru copii și adolescenți, care vor include participanți din județul Bistrița-Năsăud, dar și din întreaga Arhiepiscopie.Tabere de vară, organizate de asociațiile de tineret din județul Bistrița-Năsăud

„Taberele sunt destinate copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 și 13 ani și tinerilor de 14-18 ani, având un caracter religios, educativ şi recreativ. Dintre activitățile care se realizează amintim: discuţiile duhovniceşti cu preotul taberei, discuţii interactive pe grupuri de vârstă, diverse ateliere practice (handmade, cruciulițe, metaniere, litografie, quilling, gastronomie, prim ajutor, teatru, dansuri, șah), jocuri de exterior şi interior, activități sportive, cântece la chitară și orgă și diferite concursuri. La acestea se adaugă scenete, drumeţii, focul de tabără şi Marele Joc”, a precizat părintele Tudor Mudure-Iacob, inspector de tineret al Arhiepiscopiei Clujului în județul Bistrița-Năsăud.

Pentru cele 6 zile de tabără costul se ridică la 330 lei de participant şi include: transportul din Bistrița, cazarea, mâncarea, asistenţa medicală, atelierele și amintirile de final de tabără. Rezervarea unui loc se face telefonic, prin contactarea unuia dintre organizatori.

Pe lângă activitățile organizate de  asociațiile de tineret din județul Bistrița-Năsăud, centrul de la Sîngeorz va găzdui în această vară 12 tabere pentru diverse categorii de vârstă, tabere care vor fi organizate de Arhiepiscopia Clujului și de care vor putea beneficia copii și tineri din toată țara, dar și din străinătate.

 

 

Ultimele articole

Taina Pocăinței

Taina Pocăinței

Întreaga viața a creștinului, întreaga viață a omului pe pământ trebuie să fie marcată de această lucrare a pocăinței, care trebuie să îl călăuzească în viața pământească până când va pleca din această lume. În cadrul emisiunii „Universul liturgic al ortodoxiei”, vom...

Despre înviere în învățătura ortodoxă

Despre înviere în învățătura ortodoxă

Ce poate fi mai greu decât să crezi că omul va învia! Cine a înviat? Nimeni, se vor grăbi unii să spună. Și pe timpul Mântuitorului era o categorie socială și religioasă care susținea că omul nu mai învie, deși informații cu privire la această realitate avem încă din...

Elena Farago (29 martie 1878 – 4 ianuarie 1954)

Elena Farago (29 martie 1878 – 4 ianuarie 1954)

Elena Farago vine pe lume într-o familie înstărită de origine greacă, binecuvântă de Dumnezeu cu șapte copii. Elena, născută Paximade, vede lumina zilei la data de 29 martie 1878 în Bârlad. Deși conform acestor câteva date biografice am putea spune că poeta a avut o...

Resfințirea bisericii din Leșmir

Resfințirea bisericii din Leșmir

Credincioșii din localitatea Leșmir, filie a Parohiei Porți, au avut bucuria de a-l avea duminică, 18 octombrie 2015, în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Petroniu. Prilejul a fost dat de finalizarea lucrărilor de înnoire a locașului de cult ce are ca hram...

Glasul Bisericii răsună în cetatea Zalăului

Glasul Bisericii răsună în cetatea Zalăului

Episcopia Sălajului, în colaborare cu Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, organizează seria de conferințe „Glasul Bisericii în cetate”, prin care își propun să dezvolte un dialog între Biserică și laicatul ortodox din eparhie. Vor fi invitate pentru a...