Continuăm ciclul de cateheze dedicat simbolismului sfintelor slujbe şi vorbim astăzi despre importanţa şi simbolismul Tainei Sf. Maslu, plecând de la o realitate evidentă: participarea credincioşilor la această slujbă este întotdeauna sporită, comparativ cu prezenţa la celelalte slujbe de seară (Acatiste, Vecernii etc.). De ce? Pentru că binefacerile ei se răsfrâng direct asupra sănătăţii trupeşti şi sufleteşti, pe care tot mai mulţi creştini o caută, pentru ei, ori pentru cineva drag din familie. Prin faptul că ea este săvârşită de mai mulţi preoţi, iar numărul creştinilor participanţi este semnificativ, Taina Sf. Maslu poate fi socotită o Taină a comuniunii, întrucât nimeni nu se roagă doar pentru sine, ci toţi (şi) pentru ceilalţi, fie prezenţi, fie că se află pe patul suferinţei, la spital, ori acasă.
Ne vom axa acum pe următoarele momente: denumirea Tainei, rugăciunea de sfinţire a untdelemnului; lecturile biblice; rugăciunile speciale; ungerea credincioşilor; întrebuinţarea undelemnului sfinţit.
- Cuvântul Maslu vine din paleoslavul „maslo-masla” (de unde şi cuvântul „măslin”), care înseamnă „untdelemn”, avându-se în vedere faptul că untdelemnul (uleiul) reprezintă materia de bază întrebuinţată la săvârşirea Tainei;
- Rugăciunea de sfinţire a untdelemnului (Doamne, Carele cu mila şi îndurările Tale…), rostită de şapte ori, are darul de a-i da uleiului putere tămăduitoare. Iniţial materie simplă, uleiul devine, după sfinţire, materie transfigurată, plină de har, ce se va transmite prin ungere, apoi, credincioşilor;
- Lecturile biblice (7 Apostole şi 7 Evanghelii) nu sunt selectate întâmplător. Toate au legătură cu felurite vindecări săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos şi de Sfinţii Apostoli, dar conţin şi mesaje pedagogico-creştine ce vizează însănătoşirea sufletească şi trupească;
- Cele 7 rugăciuni ce se citesc după citirea pericopelor evanghelice au în cuprinsul lor expresii care se aseamănă mult cu cele pe care le auzim la molitva ce se face la Taina Spovedaniei, întrucât ambele Taine au în vedere iertarea păcatelor, fără de care nu-i posibilă vindecarea deplină.
- Numărul „7” nu este nici el întâmplător, desigur. Această cifră este simbol al deplinătăţii, cu temeiuri în Sfânta Scriptură (şapte zile ale Creaţiei; şapte braţe ale sfeşnicului din Sfânta Templului; mai ales, şapte daruri ale Sfântului Duh: „O Mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iesei şi un Lăstar din rădăcinile lui va da. Şi Se va odihni peste El Duhul lui Dumnezeu, duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul cunoştinţei şi al bunei-credinţe. Şi-L va umple pe El duhul temerii de Dumnezeu – Is 11, 1-3). În contrast, numărul şase este semnul nedeplinătăţii, iar de trei ori şase (666) este un simbol al imperfecţiunii maxime. De aceea, în Biblie apare ca număr al „fiarei” apocaliptice, adică a lui Antihrist (Apoc 13, 1-18).
- Ungerea credincioşilor cu untdelemnul sfinţit se face în urma citirii rugăciunii speciale, Părinte Sfinte, Doctorul sufletelor şi al trupurilor…, rugăciune ce reprezintă esenţa („formula”) Tainei; la sfârşit, în anumite biserici se împart credincioşilor beţişoare cu vată, impregnate cu untdelemn sfinţit, pentru a fi utilizate şi ulterior, atât de cei care au participat la slujbă, cât şi pentru cei bolnavi de acasă, ori de la spital. După folosire, aceste beţişoare se adună şi se îngroapă, ori se ard, iar cenuşa se aruncă într-un loc curat. Pentru credincioşii bolnavi care, din felurite motive, nu pot participa la slujba din biserică, este bine să fie aduse şi anumite obiecte de îmbrăcăminte (de obicei, cămăşi), care vor fi binecuvântate de preot prin ungerea cu acelaşi untdelemn sfinţit.
- Untdelemnul sfinţit, care se ia acasă, se va păstra într-un loc curat. El poate fi folosit atât pentru ungerea bolnavilor, cât şi la candele. De asemenea, se poate pune şi în aluatul pentru pâinişoarele ce se fac în casă, din care pot mânca bolnavii, spre mângâiere şi însănătoşire. Pentru aceste pâinişoare, credincioşii aduc la slujbă şi făina necesară, pentru a fi binecuvântată, alături de alte alimente sau fructe care mai pot fi aduse. Tot din făina binecuvântată la Sf. Maslu se pot face şi prescurile pentru Sfânta Liturghie.
Înţelegerea şi aplicarea învăţăturilor privitoare la această Sfântă Taină se poate face doar participând cu evlavie şi atenţie la săvârşirea ei, cât mai des posibil. Şi nu numai atunci când suntem bolnavi trupeşte. Sfântul Simeon al Tesalonicului învaţă că fiecare creştin trebuie să se nevoiască a primi această Taină, şi nu o dată, ci de mai multe ori (Despre Sfântul Maslu). De fapt, Taina Sf. Maslu are în vedere, cu prioritate, însănătoşirea sufletească, fără de care cea trupească nu-i posibilă şi nici nu are valoare în planul mântuirii. În acelaşi timp, participând la această slujbă, trebuie să ne ferim de anumite practici greşite, cum ar fi dorinţa de a şti dacă un anumit bolnav moare sau trăieşte, în funcţie de pagina la care se deschide Evanghelia la sfârşitul slujbei… În rânduiala slujbei din Molitfelnic şi Aghiazmatar se arată că nu bolnavul deschide Evanghelia, ci unul dintre preoţi: „Preotul cel dintâi, luând Sfânta Evanghelie, o dă bolnavului să o sărute şi apoi o deschide preotul; astfel deschisă, preoţii slujitori o ţin deasupra capului celui bolnav, iar preotul cel dintâi zice rugăciunea…” Dacă nu se procedează aşa, se încalcă rânduiala şi se încurajează practicile magice şi superstiţiile. Taina Sf. Maslu nu trebuie confundată cu magia, ghicitul sau horoscoapele! În caz contrar, în loc de vindecare, bolnavul îşi atrage osândă. La fel şi slujitorul care nu respectă rânduielile.
Trebuie să reţinem, de aceea, că Taina Sf. Maslu nu are în vedere nicidecum identificarea unor „semne” ale morţii cuiva, ci doar ceea ce spun Părinţii Bisericii într-o definiţie concentrată: „Sf. Maslu este Taina care, prin rugăciunile preoţilor şi prin ungerea trupului cu untdelemn sfinţit, împărtăşeşte credincioşilor harul dumnezeiesc pentru tămăduirea bolilor trupeşti şi sufleteşti, pentru iertarea păcatelor şi pentru întărirea sufletului” (Învăţătura de credinţă ortodoxă – Catehism).
