Taina Sfântului Maslu, în parohia Bonțida

de | apr. 18, 2016

În duminica a V-a  din Postul Sfintelor Paști, începând cu ora 18:00, credincioșii Parohiei Ortodoxe Bonțida, au avut parte de o bucurie duhovnicească aleasă.

La Taina Sfântului Maslu, în Biserica ce poartă hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, creștinii ortodocși, împreună cu un sobor de preoți, format din părintele Claudiu Herineanu, părintele Ovidiu Feldiorean, părintele Alexandru Man și părintele Cătălin Feier, s-au rugat bunului Dumnezeu, atât pentru sănătate, cât și pentru ajutor de la Dumnezeu în scurta perioadă de post pe care Biserica a rânduit-o până la marea sărbătoare a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.

În cuvântul de învătătură, părintele Claudiu Herineanu, i-a îndemnat pe credincioși să aibă o viață curată și în deplină smerenie, făcând referire la exemplul Mariei Egipteanca și arătând totodată exemplul pe care îl dă Domnul Iisus Hristos prin evenimentul ,, Cina cea de Taină’’.

La sfârșitul slujbei părintele paroh Cătălin Feier, a mulțumit preoților împreună slujitori, pentru binecuvântarea revărsată prin prezența lor, și totodată a mulțumit tuturor creștinilor care au fost de față la acea Sfântă Taină a Maslului, și a tuturor celor dragi din familiile lor.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ca în fiecare an, Ziua Armatei Române a fost marcată și în Comuna Jucu, printr-un eveniment organizat de Unitatea Militară, în colaborare cu administrația locală, Școala „Gheorghe Barițiu” și Biserica Ortodoxă.