Taina Sfântului Maslu, în parohia clujeană „Nașterea Domnului”

de | mart. 30, 2019 | Activități parohiale

Vineri, 29 martie 2019, la Parohia Ortodoxă Română  „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca unde preot paroh este părintele Nicolae Buda, au continuat serile duhovnicești din Postul Sfintelor Paști organizate împreună cu  cele trei parohii vecine.

De această dată, biserica „Nașterea Domnului” a fost gazda Sfintei Taine a Maslului unde, la ceas de seară s-au unit în rugăciune preoții și credincioșii Parohiilor „Nașterea Domnului”, „Sfântul Mina”, „Sfântul Dumitru cel Nou”, „Sfântul Iustin Martirul și Filosoful”.

Împreună cu  preoții Nicolae Buda și Ciprian Taloș, au slujit părinții Valentin Bochiș, Iacob Cismaș, Iustin Tira, Sorin Marciuc și Iliuță Popa. Credincioșii, dornici de rugăciune și de un scurt popas duhovnicesc spre a-și întări sufletul și trupul în această perioadă plină de nevoință a Postului Mare, au umplut biserica, sub privirile curate ale sfinților.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Iliuță Popa de la Parohia ,,Sfântul Mina” și a avut în centru cuvintele Sfântului Apostol  Pavel (Epistola a doua către Corinteni, 6.16-18; 7.1) care se citesc la Sfânta Taină a Maslului: ,,Fraților, noi suntem templu al lui Dumnezeu  Celui viu, precum Dumnezeu a zis că: Voi locui în ei și voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu”. Aceasta este o definiție simplă a omului credincios din toate timpurile, de atunci, dar și de azi, așa cum a precizat părintele: ,,astfel templul este locul  unde se sălășluiește Dumnezeu, locul  în care care locuiește Dumenzeu;  iar  dacă privim în sensul acesta  propriu, Biserica este locul sfințit în care Dumnezeu se regăsește și în care noi venim să ne reîntâlnim cu Dumnezeu; aceasta suntem și noi, temple ale lui Dumnezeu. Iar în al doilea rând  templul este de fapt și acel   loc care are ca principală destinație slujirea lui Dumnezeu, iar noi, fiecare în parte suntem temple ale lui Dumnezeu în care El se sălășluiește,  având principala menire de a-L sluji pe Dumnezeu […]. De asemenea, cuvântul Sfântului Apostol Pavel din Întâia Epistolă  Sobornicească a Sfântului Apostol  Petru 1:18-21, accentuează faptul că noi suntem ai lui Dumnezeu pentru că prin jertfa Fiului lui Dumnezeu am fost răscumpărați de pe calea păcatulului ,,căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi, ci cu sângele scump al lui Hristos”. Astfel ,,noi nu  mai suntem suntem ai noștri pentru că în noi se sălășluiește Dumnezeu, Îl slăvim pe Dumnezeu și am fost răscumpărați prin jertfa lui Hrsitos, deci suntem ai lui Dumnezeu”. În final, părintele a dat un sfat celor prezenți: în aceste vremuri tulburi, noi avem deplina libertate de a alege  ai cui dorim să fim, fiind temple nu de ziduri, ci temple vii, cu responsabilitate pentru noi și pentru cei de lângă noi și prin primirea lui Hristos prin Sfintele Taine este important să conlucrăm cu Dumnezeu să împlinim voia lui Dumnezeu fiind răbdători, smeriți, blânzi cu inima pentru a ne găsi odihna întru Hristos Domnul.

Următoarea seară duhovnicească se va desfășura miercuri, 3 aprilie, orele 18.00, la Parohia „Sfântul Dumitru cel Nou” de lângă Interservisan (preoții Iacob Cismaș, Iustin Tira și Andrei Dutca);

Ultima întâlnire va fi duminică, 7 aprilie  2019, orele 18.00, la Parohia „Sfântul Iustin Martirul și Filosoful” de pe Strada Zăvorului nr. 5 (preot paroh-Sorin Marciuc).

Marilena Asănică

Ultimele articole

Nașterea și Împărăția

Nașterea și Împărăția

Aspecte introductive Hristos primește astăzi o vizită la nivel înalt. Cel care vine să-i vorbească îi va împrumuta ulterior mormântul și se va lega puternic sufletește de Dânsul. E fruntaș al unei tagme cu care Învățătorul nu prea are multe de împărțit, cea a...

Concursul Internațional „Gheorghe Dima” revine cu ediția a 19-a

Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” vă invită la o nouă ediție a Concursului Internațional „Gheorghe Dima” – secțiunea Dirijat Coral. Acesta va avea loc în perioada 13 – 17 septembrie 2021, iar organizatorii concursului își propun ca, odată cu promovarea...

Ce puteți face sâmbătă la WonderPuck

Ce puteți face sâmbătă la WonderPuck

Festivalul WonderPuck 2021 le-a pregătit micilor spectatori clujeni o zi de sâmbătă plină de activități, care de care mai attractive: de la spectacole de teatru de păpuși la animații, concerte sau ateliere. Toate acestea, la cea de-a cincea ediție a Festivalului...

Cerc preoțesc în parohia Rebra

Cerc preoțesc în parohia Rebra

Preoții din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică, coordonați de pr. Iuliu Brici, s-au întâlnit în Duminica a 5-a după Paști în parohia Rebra din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 16.00, în Biserica cu hramul “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, în prezența unui...

Diferiți, dar egali! Parteneriat între Școală și Biserică la Dej

Diferiți, dar egali! Parteneriat între Școală și Biserică la Dej

Activitatea intitulată sugestiv, ,,Diferiți, dar egali!” s-a desfăşurat în sala ,,Protopop Teofil Herineanu”, a Protopopiatului Ortodox Dej. Această activitate are la bază un Protocol de colaborare încheiat între Școala Gimnazială ,,Avram Iancu” Dej (coord. prof....

„Joc la șură” în Parohia Corpadea

„Joc la șură” în Parohia Corpadea

În Duminica Samarinencei, după programul religios, s-a desfășurat la Moara din localitatea Corpadea un eveniment cultural - artistic. "Joc la șură" este una dintre tradițiile care  animau viața sătenilor de odinioară. Evenimentul s-a realizat în baza  parteneriatului...

A treia ediție a taberei „Zi de poveste la Jucu”

A treia ediție a taberei „Zi de poveste la Jucu”

Tabăra „Zi de poveste la Jucu” tinde să devină o tradiție în Parohia Ortodoxă Jucu de Sus, al cărei păstor este Preacucernicul Părinte Abrudan Marius Vasile. Sub coorodonarea acestuia, cu ajutorul lui Dumnezeu și a voluntarilor ATCOR, deunăzi a avut loc a treia ediție...

Prilej de sărbătoare în Parohia Ortodoxă Jucu Gară

Prilej de sărbătoare în Parohia Ortodoxă Jucu Gară

Duminica a 3-a după Paști, a Sfintelor Femei Mironosițe, a fost prilej de sărbătoare în Parohia Ortodoxă Jucu Gară, din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Cluj 1. În număr mare, credincioși ai comunității și nu numai au participat la hramul sfintei Biserici. Alături...

Zi de poveste pentru copiii Parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

Zi de poveste pentru copiii Parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

Duminica a 3-a după Învierea Domnului (a Mironosițelor) a fost ,,o zi de poveste” pentru tinerii parohiei Sălișca, protopopiatul Dej. Aceștia s-au bucurat de activitățile organizate și coordonate de către voluntari ai Asociației Tinerilor Creștini Ortodocși Români...