Vineri, 29 martie 2019, la Parohia Ortodoxă Română „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca unde preot paroh este părintele Nicolae Buda, au continuat serile duhovnicești din Postul Sfintelor Paști organizate împreună cu cele trei parohii vecine.
De această dată, biserica „Nașterea Domnului” a fost gazda Sfintei Taine a Maslului unde, la ceas de seară s-au unit în rugăciune preoții și credincioșii Parohiilor „Nașterea Domnului”, „Sfântul Mina”, „Sfântul Dumitru cel Nou”, „Sfântul Iustin Martirul și Filosoful”.
Împreună cu preoții Nicolae Buda și Ciprian Taloș, au slujit părinții Valentin Bochiș, Iacob Cismaș, Iustin Tira, Sorin Marciuc și Iliuță Popa. Credincioșii, dornici de rugăciune și de un scurt popas duhovnicesc spre a-și întări sufletul și trupul în această perioadă plină de nevoință a Postului Mare, au umplut biserica, sub privirile curate ale sfinților.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Iliuță Popa de la Parohia ,,Sfântul Mina” și a avut în centru cuvintele Sfântului Apostol Pavel (Epistola a doua către Corinteni, 6.16-18; 7.1) care se citesc la Sfânta Taină a Maslului: ,,Fraților, noi suntem templu al lui Dumnezeu Celui viu, precum Dumnezeu a zis că: Voi locui în ei și voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu”. Aceasta este o definiție simplă a omului credincios din toate timpurile, de atunci, dar și de azi, așa cum a precizat părintele: ,,astfel templul este locul unde se sălășluiește Dumnezeu, locul în care care locuiește Dumenzeu; iar dacă privim în sensul acesta propriu, Biserica este locul sfințit în care Dumnezeu se regăsește și în care noi venim să ne reîntâlnim cu Dumnezeu; aceasta suntem și noi, temple ale lui Dumnezeu. Iar în al doilea rând templul este de fapt și acel loc care are ca principală destinație slujirea lui Dumnezeu, iar noi, fiecare în parte suntem temple ale lui Dumnezeu în care El se sălășluiește, având principala menire de a-L sluji pe Dumnezeu […]. De asemenea, cuvântul Sfântului Apostol Pavel din Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru 1:18-21, accentuează faptul că noi suntem ai lui Dumnezeu pentru că prin jertfa Fiului lui Dumnezeu am fost răscumpărați de pe calea păcatulului ,,căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi, ci cu sângele scump al lui Hristos”. Astfel ,,noi nu mai suntem suntem ai noștri pentru că în noi se sălășluiește Dumnezeu, Îl slăvim pe Dumnezeu și am fost răscumpărați prin jertfa lui Hrsitos, deci suntem ai lui Dumnezeu”. În final, părintele a dat un sfat celor prezenți: în aceste vremuri tulburi, noi avem deplina libertate de a alege ai cui dorim să fim, fiind temple nu de ziduri, ci temple vii, cu responsabilitate pentru noi și pentru cei de lângă noi și prin primirea lui Hristos prin Sfintele Taine este important să conlucrăm cu Dumnezeu să împlinim voia lui Dumnezeu fiind răbdători, smeriți, blânzi cu inima pentru a ne găsi odihna întru Hristos Domnul.
Următoarea seară duhovnicească se va desfășura miercuri, 3 aprilie, orele 18.00, la Parohia „Sfântul Dumitru cel Nou” de lângă Interservisan (preoții Iacob Cismaș, Iustin Tira și Andrei Dutca);
Ultima întâlnire va fi duminică, 7 aprilie 2019, orele 18.00, la Parohia „Sfântul Iustin Martirul și Filosoful” de pe Strada Zăvorului nr. 5 (preot paroh-Sorin Marciuc).
Marilena Asănică